La 7 seara ne punem în pat. Am trecut la ora de iarnă şi păpădia adoarme din nou la 8 seara. Sunt ruptă de oboseală şi-mi tot amintesc în gând să nu adorm odată cu Ania că iar mă trezesc ca huhurezul în toiul nopţii şi nu mai pot s-adorm.
După hârjoneala dinainte de culcare, fetiţul începe să caşte şi să se liniştească. E pe cale să adoarmă. Mă uit la ceas: 8 şi 12 minute. Hai că mai am vreo 5 minute până adoarme Ania şi după aceea pot să-mi văd de ale mele. 5 minute. Nu e mult. Pot rezista!
Mă trezesc buimacă la 1 şi 20. Perfect! Şi ce fac eu acum până la 6 când se trezeşte păpădia? Sigur nu mai pot adormi. Închid ochii şi aţipesc puţin. Când îi deschid din nou e 4 jumate. Hai că 8 ore de somn nu e rău deloc. Puica simte că m-am trezit şi-mi mormăie ceva în vis. Stau nemişcată să n-o trezesc. Închid ochii dar nu mai adorm. După 10 minute mă ridic încetişor ca o felină să caut telefonul. Cum am adormit odată cu fetiţul nu am mai avut când să domolesc dezastrul lăsat în urmă aşa că în pat e o junglă: patru perne îmi pun piedică, fiecare în legea ei, două plapume încolăcite printre ele, 6 căţeluşi de patrulă, un Enzo supărat şi o lanternă încă aprinsă. Reuşesc să mă strecor cu succes până la mijlocul patului când aud un scârţâit iritant de arc. Mă opresc cu respiraţia tăiată şi ascult. Ania respiră liniştită în somnul ei. Recuperez telefonul şi mă târăsc încetişor înapoi. Ieeei, am învins! Opresc toate sunetele acestuia, diminuez luminozitatea şi mă apuc de treabă.
Primul lucru pe care-l fac e să mă ocup de Bubbu, jocul cu pisoiul de care are Ania grijă, prin mine, desigur. Toate necesităţile îi sunt la pământ. Dacă eu adorm mai repede şi el are de suferit. Îl duc la baie, îi dau să mănânce, îl spăl, îl duc la doctor, îl distrez puţin şi-l pun la nani să fie fresh şi cu chef de joacă pentru când l-o căuta fetiţul. Intru pe facebook şi-ncep să derulez noutăţile.
Îmi amintesc că ieri, Bubbu a rămas fără bani. Ania e fascinată ca şi mine de mâncare aşa că apasă obsesiv pe toate felurile de mâncare pe care le poate cumpăra pentru pisoi, să nu cumva să moară de foame. Mă reîntorc la Bubbu şi performez joculeţe aducătoare de monezi, ca să aibă păpădia de unde cheltui. De regulă, Ania nu are răbdare să-i fac bani. Ce bine că m-am trezit eu mai devreme.
Mai arunc o privire pe facebook şi citesc un articol despre limite de la Hand în Hand Parenting și unul despre omul care a evadat din închisoare cu un tricou de la Vice. Mă uit ce a mai postat Prinţesa, Otilia şi Laura.
Ania se trezeşte brusc şi vine în patru lăbuţe, cu ochii închişi, bâjbâind spre mine. Mi se trânteşte în coaste şi mai doarme câteva secunde. Mă uit la ceas, e 6 fără zece. Rămân nemişcată. Îşi trage plapuma până în gât şi mă informează cu ochii închişi despre acţiunea ei: Mami, lapuna, flig! Râd în surdină.
Plescăie mulţumită şi-şi caută din nou somnicul. Nu poate pentru că piciorul stâng i s-a prins în plapumă şi stă incomod. Încearcă să-l elibereze. Nu reuşeşte. Se enervează şi trage câteva şuturi puternice în aceasta. Râd în surdină.
Deschide lin ochişorii şi vede umbrele lustrei pe tavan. Îşi aminteşte de jocul cu umbre de aseară. Ridică mânuţele în aer şi începe să le arcuiască şi să le fluture în timp ce numeşte oaia-sheep şi vaca-mu. Lumina lămpiţei de veghe nu cade cum trebuie aşa că tavanul rămâne mut. Se ridică în fund: tot nimic.
Se aşează la loc şi recapitulează ziua de ieri: baia cu spumă, pictatul, alergatul cu căţeii, vizita la magazin.
Se întoarce într-un final spre mine şi mă vede zâmbind:
-Maaaamii, îmi strigă entuziasmată că sunt trează. Tati, lapte, pecăm!
Îşi înfăşoară braţele în jurul gâtului meu şi se lasă pupată, dezmierdată şi purtată spre o nouă zi de aventuri pe care să le viseze diseară, pe la 8 şi-un pic.
Sursa foto: https://blog.fonepaw.com
