E beznă în cameră, doar „milila Marshall” (lumina roşie a lui Marshall) de la lămpiţa de veghe împrăştie nişte raze confuze prin încăpere. E timpul pentru somnul păpădiei de prânz. Sunt şi eu obosită şi pun pariu că aş putea adormi în câteva secunde. Ania însă este într-o bună dispoziţie greu de egalat. Râde, ţipă, se rostogoleşte, zvârle cu jucăriile prin pat. Hai să încerc să o liniştesc puţin. Cum poţi să linişteşti un cutremur de energie în plină desfăşurare?
-Ania, vrei să-ţi fac masaj?
-Da, mami, masasa!
-Bun, păi atunci trebuie să te întinzi în pat şi să stai liniştită până te masez eu.
Se întinde şi aşteaptă curioasă. Îmi amintesc cum o masam când era bebeluş şi zâmbesc. Încep cu spatele. Uşor, atent, conştiincios. Fetiţul ridică mânuţele şi începe să se rostogolească încet. Aha! Deci nu vrea să mă axez doar pe o zonă. Când ajung la talie se gâdilă şi începe să râdă zgomotos. Nu prea-mi miroase a somn masajul ăsta. Trec la picioare şi la mâini dar tonul este deja setat. Cine nu mi-ar cunoaşte intenţiile ar spune că e o partidă amuzantă de gâdilat în plină desfăşurare. Ok, e timpul să recunosc! Masajul clar nu face parte din abilităţile mele. Renunţ.
Fetiţul doreşte acum să-i fac umbre pe pereţi cu lanterna roz. Îmi vine o nouă idee! Păi nu sunt eu psiholog?! Ce-ar fi să o hipnotizez într-un somn odihnitor?! Cât de important poate fi că nu am nicio pregătire în hipnoterapie?! Toată lumea ştie că dacă eşti psiholog sigur s-a prins de tine cumva şi acest skill. Tind să cred că profesorii de la facultate îl folosesc încă de la primele cursuri şi reuşesc să ţi-l însuşească fără să-ţi dai seama. Încep să plimb uşurel lumina lanternei pe tavan, stânga-dreapta, cum am văzut că se practică în desenele animate. Heeei, chiar funcţionează trucul! Păpădia stă liniştită pe spate şi urmăreşte lumina. Preţ de câteva secunde. Se întoarce apoi mirată spre mine cu o privire de: „Pe bune? Asta e tot?”, după care îl ia pe Rubble în braţe şi începe să-i indice obiectele din cameră: uşa, becul, dulapul …
Ok, mi s-a dus şi stima de sine ca profesionist!
Ce altceva mai am în geanta mea cu trucuri magice? A, da! Perfect! Un cântec. Muzica o liniştea imediat când era bebeluş. Încep să cânt My Bonnie is over the ocean, mai implicată decât aş face-o dacă m-aş găsi acum pe scena de la Vocea României şi m-ar privi Despot drept în ochi. Trăiesc momentul cu pasiune când aud în stânga mea un:
-Şşşşşşşşşş! Taci, mami! TAAAAACI!!!!
Ok! Gata! Nu mai am nimic altceva!
După un spectacol de neuitat, o oră şi jumătate mai târziu, sforăim amândouă de se zguduie pereţii! Cam asta se întâmplă când încerci să convingi un toddler să facă ce doreşti tu!
Sursa foto: http://pausefactory.org
