Poate îmi place să călătoresc pentru că, de când m-am născut, am locuit în cinci orașe. În Lupeni primii șase ani, în Vulcan, următorii doi (ambele în județul Hunedoara). Revoluția am prins-o la Vaslui, unde am stat un an, pentru că tata a fost detașat cu serviciul. În ciuda opiniei generale, mie mi-a plăcut mult acolo: era un parc frumos cu verdeață, mâncam dulciuri bune și oamenii erau prietenoși. Din clasa a IV-a, 1990, ne-am întors acasă, în Deva, unde locuim și acum. Patru ani de facultate i-am savurat în Timișoara, care a rămas orașul meu de suflet. Când eram în clasa a IX-a, i s-a oferit tatălui meu un post în Arad, pe care, însă, l-a refuzat: eu și sora mea eram prea mari deja, aveam prieteni și-o viață construită aici. Tot atunci termina și soțul meu  liceul și cine știe dacă-l mai întâlneam, altfel. Cinci, a rămas, așadar, numărul meu de orașe.

Am terminat Liceul Pedagogic ”Sabin Drăgoi” din Deva, cu dublă specializare învățătoare-educatoare, unde am învățat meserie și mi-am ”achiziționat” și trei prietene pe viață. Același liceu la care a fost și sora mea. Același liceu care i-a întâlnit și îndrăgostit pe părinții mei, acum patruzeci și patru de ani (mama – născută în județul Satu-Mare și tata – moț de-a lui Iancu, de lângă Țebea).

În Timișoara am studiat la Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie și Psihologie, specializarea Psihopedagogie specială.

După terminarea facultății m-am angajat la DGASPC Hunedoara, psihopedagog  în cadrul unui  Centru de asistență specială pentru copil și familie.

Masterul, Consiliere psihologică și educațională, l-am făcut online, la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie-Pedagogie Brașov, pentru că trudeam deja, cu spor, în câmpul muncii.

După patru ani de DGASPC  mi s-a făcut dor de școală și m-am angajat profesor psiholog la Centrul județean de Asistență Psihopedagogică, din cadrul Inspectoratului  Școlar Județean Hunedoara.

În 2007 mi-am luat atestatul de liberă practică în specialitatea Psihopedagogie specială, acordat de Colegiului Psihologilor din România și în 2011 mi-am deschis Cabinetul Individual de Psihologie, în cadrul căruia îmi desfășor și astăzi, activitatea.

Am obținut certificate de absolvire pentru cursurile de Formator,  Formator de formatori, Manager proiect și Mediator.

Am lucrat în cadrul a trei proiecte POSDRU de sprijinire și integrare în piața muncii a șomerilor și de consiliere în dezvoltarea carierei profesionale.

Am o familie numeroasă și unită: una bucată soț (căsătoriți din 2005, împreună din 2002),părinții, socrii, o soră mai mare cu patru ani, o cumnată, doi cumnați, patru nepoți (câte doi de fiecare soră), nașii, o moașă, patru perechi de fini (răspândiți prin Deva, Craiova, Cluj-Napoca și Luxemburg), două finuțe mici și drăgălașe și trei finuți ca moașă,  opt prietene extrem de răbdătoare cu mine (dacă e s-o pun la socoteală și pe soră-mea, care mi-e cea mai bună prietenă, încă din copilărie), doi căței și o pisică. Iubirea vieții mele este însă Ania, fetița noastră, motivul existenței acestui blog.

Nu mă consider expert în niciun domeniu, evit să dau sfaturi, nu vând rețete de viață. Exprim doar trăiri, sentimente, rațiuni, frânturi din existența  mea.

2 thoughts on “Despre mine

  • June 18, 2017 at 6:37 am
    Permalink

    Ai un parcurs de viata exemplar si vad ca iubesti foarte mult contactul cu persoanele, ceea ce este admirabil din punctul meu de vedere. Eu, in cei 10 ani de cand am terminat facultatea de psihologie am invatat sa-mi fiu suficienta mie si prefer sa traiesc si sa am contact fizic cu cat mai putine persoane, am devenit o broasca testoasa. Am prieteni si prietene, putini la numar dar nivelul calitatii acestor persoane este foarte inalt 😉
    Imi face placere sa cunosc o blogger conationala, pana acum am avut contacte doar cu bloggerite din alte tari.
    Iti doresc o duminica placuta!

    Reply
    • June 18, 2017 at 9:53 am
      Permalink

      Ești foarte drăguță, Florentina, dar exemplar mi se pare prea mult spus. Cred că e foarte important să greșim, să ne iertăm și să fim umani. Prietenii tăi, sigur sunt minunați dacă nu simți nevoia de socializare cu mai mulți oameni. Și eu am destul de des momente când prefer să fiu singură și să mai stau la taclale doar eu cu mine și de cele mai multe ori, nu prea am timp să mă văd cu prietenii, așa că ne rezumăm la vorbitul la telefon sau scris. Poate că broasca țestoasă se simte uneori fragilă dar carapacea ei indestructibilă o face extrem de puternică. Mă bucur mult că mi-ai scris, Florentina, te pup și îți doresc o zi minunată! 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.