Nu-mi place să mă gândesc toată ziua la ce voi avea de lucru mai târziu, aşa că treaba pe care o am, prefer să o termin dimineaţa. Astfel, ziua mea este liberă. Deschid larg geamurile şi răcoarea de afară mă revigorează. Semiîntunericul mă motivează: când soarele va fi sus pe cer, mă voi putea bucura din plin de lumina lui. Mecanismele mele funcţionează mai bine după ce s-au odihnit în noapte decât după o zi de joacă şi alergătură.
Pentru Ania nu contează ce moment al zilei este: nu vrea pur şi simplu ca eu să fiu ocupată cu altceva decât cu minunata ei persoană.
Aşa că va aduce spre mine un întreg arsenal de trucuri care să mă facă să mă răzgândesc şi pe care le defilează pe lângă mine, întocmai ca un păunaş dornic să-şi fâlfâie penele colorate.
Nu contează că acest ritual se petrece în fiecare dimineaţă, nu contează că nu mă abat de la el, păpădia nu renunţă niciodată. Nu degeaba e ea berbecuţă încăpăţânată. E un fel de joc de-al nostru pe care fiecare-l joacă cum poate mai bine.
Treaba mea e, în general, la laptop. Cum Florin lucrează dimineaţa în bucătărie, eu mă retrag în patul din dormitor. Camera de joacă a Aniei are parte dimineaţa de toată liniştea din lume.
Păpădia începe jocul discret, sărind ca o maimuţică în patul matrimonial. Eu rezist. Mi-am dezvoltat abilitatea de a tasta chiar proiectată cu tot corpul în aer.
Ania se opreşte, se uită la mine şi face trei rostogoliri peste cap aterizând cu picioarele direct în ceafa mea. O pup pe picioruş şi-mi continui tastatul.
Câteva clipe de linişte până îmi simt şoseta alunecând uşurel din picior: puica o trage subtil cu dinţii ca un căţeluş şi o ascunde râzând sub pernă. Mă face apoi atentă cu un: „Maaami, soseta!!”. O caut aparent impacientată pe sub pătură şi ploaia de jucării care ne însoţeşte. Când o găsesc, strig victorioasă şi o aşez la locul ei. Tastez în continuare.
Dispare câteva secunde să-l verifice pe tati care e liber acum să se joace cu ea: Nope, e mai distractiv să o întrerupem pe mami. Reapare lângă capul meu. De această dată e un căţeluş drăgălaş care latră şi respiră sacadat cu limba scoasă de-un cot. O mângâi pe căpuţ, o scarpin pe burtică şi … tastez.
Păpădia dispare din nou pentru a se întoarce cu un porumb galben de plastic în gură. Se caţără peste marginea protectoare a patului şi mi-l depune la picioare, lătrând zgomotos. O recompensez cu un mângâiat şi arunc porumbul mai departe în pat. Tastez două litere, căţeluşul reapare. Repetăm mişcarea până când, după cinci minute, reuşesc să scriu o propoziţie. Ania se plictişeşte.
Pleacă din nou în căutarea unei comori. Nu mai ştiu unde am rămas aşa că recitesc cele trei propoziţii scrise până acum. Din bucătărie, Florin îmi povesteşte ceva amuzat. Nu reuşesc să-l ascult dar realizez curând că era şi o întrebare pe-acolo când apare în uşă şi mă întreabă:
-Deci? Cum facem?
Reuşim să rezolvăm la timp problema când Ania apare cu o carte plină de abţibilduri şi cu o cutie de plastilină. Îmi indică două păsări lipicioase pe care să i le dezlipesc din carte. Îşi aşează una pe frunte şi altă pe gură. Mă strigă înfundat să-i admir opera. Constat cu entuziasm tehnica ei impecabilă de ataşare a abţibildurilor în timp ce puica mă decorează acum cu plastilină.
Tastez.
Fetiţul începe să se enerveze. Încearcă să mă ridice din pat cu mânuţele ei grăsuţe în timp ce mă îndeamnă:
-Mami, suuus!
Îi explic că încă nu am terminat treaba.
Se uită la mine serioasă şi îmi dă o palmă peste umăr. Mă opresc, o iau în braţe şi îi explic, din nou, că noi nu lovim niciodată, oricât de supăraţi am fi, că o înţeleg că vrea să stau cu ea dar acum am puţină treabă. Îmi zâmbeşte, ne drăgălim, mă pupă cu drag şi pare că a înţeles.
Descoperă telefonul meu pe noptieră, se interpune cu el cu tot între mine şi laptopul duşman şi caută căţeluşi pe youtube. Cu mâna curbată peste fetiţ, eu tastez, tastez, tastez … preţ de două minute întregi când:
-Maaaaamiiii, uiti căselu! Maaaaamiii, uiti pita!! Maaaamiii, uiti maşinaaa!! Maaaamiii, căselu ham-ham-woof-woof!!!
În fiecare dimineaţă! Şi culmea, acest ritual face ca dimineţile mele să fie cele mai vesele din lume. Nu mă pot gândi la un alt mod în care aş prefera vreodată să îmi încep ziua decât cu un păunaş care se străduieşte în cele mai năstruşnice feluri să-mi spună că mă iubeşte!
Bună dimineaţa, oameni dragi! Să aveţi o zi minuată astăzi!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
