Mi-am făcut recent un test online (for fun, desigur), ce rasă de câini ţi se potriveşte. Răspunsul lor: Pomeranian, o drăcovenie flocoasă şi extrem de mititică, un câine de buzunar. Nu ştiu cum şi-au ales itemii testului dar fidelitatea acestuia lasă de dorit.
Îmi place orice căţeluş, fie rasă pură, metis, cu pedigree sau maidanez.
Maidanezii mi se par cei mai inteligenţi şi adaptabili căţei. Sunt siliţi de instinctul de conservare să fie aşa, au nevoie de asta ca să poată supravieţui. Dacă vrei un căţel care să te înţeleagă şi să te iubească nespus, ia-ţi un maidanez.
Eu am avut de la câini maidanezi adoptaţi spontan la Ciobănesc German, Husky, Saint Bernard, Cane Corso, Rottweiler şi acum Teckel. Pe toți i-am iubit, indiferent de rasă ori mărime. Bineînţeles însă că am şi câini preferaţi sau mai puţin plăcuţi.
Nu prea mă dau în vânt după căţeii de buzunar, cei micuţi, flocoși, creți sau nu şi parfumaţi, care nu-şi cunosc limitele şi trăiesc cu impresia că sufletul lor dăinuieşte în trupul unui carpatin, cei care vor lătra cu agresivitate la orice mişcă, cei care sunt mai curioşi decât o băbuţă plictisită de la ţară. Adică, un Pomeranian.
Nu foarte drăguţi mi se par Bull Terrier-ul şi Pitbull-ul.
Printre preferaţii mei dintotdeauna sunt: Dog Germanul, Ciobănescul Mioritic, Saint Bernardul, Husky-ul, Ciobănescul German, Fila Brasileiro, Mastifful, Labradorul sau Golden Retriever-ul şi acum şi Cane Corso-ul.
Când ne gândeam ce rasă de câine să ne cumpărăm, chiar dacă îmi plăceau, am evitat să caut mioritic sau fila pentru că ar fi fost prea riscanţi cu un fetiţ în curte.
Da, în general, îmi plac câini de talie mare.
Am citit undeva mai demult (nu mai ştiu unde) că aceia care preferă marele (la câini, maşini) simt nevoia să fie protejaţi, iar ceilalţi simt nevoia să protejeze. Cățelul meu cel mai iubit e un Cane Corso și conduc un Beetle, așa că nu știu exact eu unde mă integrez.
Întotdeauna am fost atrasă de persoanele (femei sau bărbaţi) care mă fac să râd. Nu contează cum arată, ce statut social au sau cât de screw up sunt cu viaţa lor. Dacă mă fac să râd, au un loc în viaţa mea.
Bineînţeles că eu nu râd la orice glumă proastă. Este necesar un anumit nivel al glumelor şi un anume bun simţ (grobianismul mă irită).
Cred că urmând această direcţie, de vreo câţiva ani buni, au început să-mi placă extrem de mult acei câini care sunt caracterizați de foarte multă lume, ca fiind extrem de urâţi: Bulldog Englez, Bulldog Francez şi Pug (Mops). Deşi de talie mică, mie nu mi se par deloc urâţi, ba din contră, drăgălaşi şi teribil de amuzanţi. Cred că dacă aş avea vreo mutriţă din asta în casă, care pare mereu supărată, nervoasă sau nedumerită, aş râde non-stop.
Bulldogul englez se detașează puțin între cei trei, cu moaca lui încruntată, colții de jos ieșiți în afară și cu importanța pe care și-o dă când merge crăcănat. Din păcate, am citit despre ei că sunt extrem de bolnăvicioși (au probleme și cu inima) fiind mixați din mai multe rase. Nu aș suporta o tragedie timpurie așa că prefer să-i admir de la distanță.
Bulldogul francez mi se pare că se poartă puțin cam prea prețios, așa că rămâne să mă gândesc la un viitor companion pug. Micuț ca o jucărie, pare că se uită cu ochii uneori în direcții diferite, la fel de ofuscat în înfățișare ca și ceilalți doi. Îl ochisem de ceva vreme pentru când o fi Ania pregătită de un cățeluș al ei. Cum viața nu se întâmplă întotdeauna cum o programezi, pe nepusă masă, m-a sunat Florin că cineva donează pui de teckel și ce-ar fi să-i luăm unul Aniei. Am zis ”Hai!” și așa ne-am ales cu Masha, care e o scumpică și s-a dovedit a fi o prietenă extrem de veselă și de jucăușă pentru păpădie. Ne-am atașat extrem de mult de ea și e parte din familie acum.
Dar eu tot nu mi-am luat gândul de la un pug drăgălaș care să mă facă să râd și să alerge prin curte alături de fetiț. Se pare că simt nevoia și de protecție dar și să protejez.
Așa că, oameni dragi, că tot se apropie ziua mea și poate nu știți ce cadou să-mi faceți, un pug mi-ar aduce cu siguranță un zâmbet pe față! 🙂
Sursa foto: http://www.sheknows.com
