Pe Masha am luat-o chiar în weekendul dinainte să împlinească Ania doi ani și patru luni, într-o vineri după-masa. Am avut astfel un sfârșit de săptămână timp să ne acomodăm unii cu ceilalți. Florin era acasă, nu trebuia să plece pe niciunde.
Teamă ne era de mâncat și de somn. La aceste două evenimente fixe ne gândeam că Masha va putea interveni să ni le dea peste cap.
Cu multe planuri și strategii, am reușit să punem teoria în practică. Nu chiar așa cum ne-am imaginat, dar pe-aproape.
La vreo două mese de-ale păpădiei, se prea poate ca tati să fi fost nevoit să o țină pe Masha în brațe, aproape de puică sau chiar pe măsuța scăunelului ei. Este chiar posibil ca micuța patrupedă să fi gustat chiar și din mâncarea Aniei. Noi nu recunoaștem nimic fără probe incontestabile.
La somnul de prânz, Florin se retrăgea în dormitor cu Masha. Păpădia întreba de vreo câteva ori unde este cățelușa ei, îi explicam că doarme cu tati și totul era în regulă.
Seara, toți trei trebuie să fim prezenți pentru ritualul de somn, așa că Masha era exilată pentru o oră, până adoarme păpădia, în baie (la început, ceea ce nu a mers pentru că puiul de cățeluș se plictisește repede, are nevoie de companie și totul se sfârșea cu un concert sfâșietor care ne țiuia tuturor urechile) sau în bucătăria bunicilor.
Cumva, două zile am reușit să manageriem totul bine.
A venit însă ziua de luni și eu m-am trezit singură cu doi copii mici acasă, fiecare cu ritmul și tabieturile lui.
Am făcut un nou plan de atac. Pentru că Ania nu îi acorda prea mare importanță Mashei care dormea într-un colț, preocupată fiind de jucăriile ei pe care le-a revărsat din cutii în mijlocul camerei, am trimis-o pe Masha la bunica ei, Auri, ca să se cunoască mai bine.
Cu cățelușa în brațe, Auri a descoperit cât este de cuminte Masha: a lăsat-o să ude florile și să grădinărească în voie câtă vreme era purtată cu ea peste tot.
Toate bune și frumoase până când a venit ora prânzului și Ania a început să o caute cu înverșunare pe Masha. Descoperind absența ei, a început un plâns dureros după prietena dispărută. Nu a ajutat că i-am spus unde e, nu a ajutat că i-am arătat-o pe geam cum este plimbată de Auri. S-a liniștit doar când Masha e revenit în brațele ei iubitoare.
Așa că, luni la prânz, mă puteați vedea hrănind un fetiț cu o mână, în timp ce cu cealaltă legănam o cățelușă.
Prevăzând ce urmează, i-am oferit Aniei posibilitatea să dormim toate trei în patul din dormitor. Ofertă refuzată categoric pentru că somnul de prânz are loc doar în cărucior.
Adoram filmulețele de pe youtube cu copilași care dorm cu cățeii lor în brațe dar parcă nu-mi doream o așa apropiere între cele două ale mele. Plus că Masha poate nu avea chef de nani ci de joacă și mă trezeam martoră la încă vreo două ore de hârjoneală între cele două.
Mi-am pus toate speranțele în Masha, că nu-i va plăcea să fie legănată în cărucior și că Ania va accepta înțelept această situație.
Speranțele mi-au fost năruite când Masha și-a așezat cuminte căpuțul pe pieptul păpădiei și a adormit imediat. Se pare că așa a fost culcată și ea de părinții ei. Ania a îmbrățișat-o strâns cu amândouă mânuțele și au început sa viseze la unison. Fără să mai spună că vrea la baie, că îi e sete sau că îi e teribil de dor de iepurașul ei alb pe care nu-l mai găsim de două zile.
Așa că nu pot decât să mă întreb: unde ai fost tu Masha când Ania era bebeluș?
Am rămas privindu-le cu duioșie, cum dorm îmbrățișate, doi pui mici, iubindu-se într-un cărucior legănat.
Sursa foto: http://www.cutestpaw.com/