Am citit mai multe studii care spuneau că între orele 9 şi 12 noaptea este cel mai bun somn din punct de vedere calitativ. Acest interval orar este propice refacerii la nivel neuronal în urma oboselii după o zi obişnuită.
Când Ania se trezea cel puţin o dată pe noapte (chiar şi acum din când în când), eu nu dormeam mai mult de 6-7 ore pe noapte (uneori chiar 4-5), dar mi-era ok. Organismul meu se obişnuise cu această cantitate de somn.
Aseară am adormit lemn pe la 8.30. Nu-mi amintesc când şi cum. M-am trezit buimacă la 12.30, prea revigorată ca să mai pot adormi. Se pare că atât de fantastic fusese somnul meu din acel interval orar că rămăsesem fără el pentru restul nopţii.
Am luat telefonul, i-am redus luminozitatea ca să nu se trezească păpădia şi am intrat pe facebook, unde o prietenă mă invitase să apreciez o pagină cu reţete culinare. Aşa că am început să cercetez reţete pe facebook. Apoi am cercetat doar reţete. Apoi am cercetat doar facebook.
Apoi am pus telefonul deoparte. Ania îşi ţinea ferm un picior în coasta mea. Încerc să i-l îndepărtez uşurel-uşurel. Ca un gest reflex, fetiţul îl aduce imediat înapoi. Încerc din nou. Puica se enervează şi se rostogoleşte vizibil iritată pe partea cealaltă de pat.
Îmi admir fetiţul cum doarme. Îi aranjez o şuviţă de păr şi Ania plescăie mulţumită în somn.
Cum stă ea lungită în pat, constat cât de mult s-a înălţat. Mă apucă nostalgiile şi neliniştea că prea repede creşte.
Încerc să-mi găsesc o poziţie confortabilă de somn. 60 de poziţii confortabile mai târziu îmi amintesc brusc că voiam să caut nişte video-uri pe care le avusesem mai demult cu un training de tae bo. Nu mai ştiu cum îl chema pe tipul instructor. Îmi expoatez la maxim neuronii dar nimic. Iau telefonul şi încep să caut. După vreo trei încercări îmi apare Billy Blanks zâmbind.
Mă relaxez şi reintru în ultima poziţie confortabilă găsită. Gândurile încep din nou să-mi vorbească blând şi calm. Asta până când apare cartoful dulce în imagine. Nu mai avem cartof dulceeee!!! Trebuie neapărat să luăm! Să nu cumva să uit. Repet în minte de zece ori cartof dulce, cartof dulce, cartof dulce … ca să rămână imprimat acolo până mâine dimineaţă. Nope, nu am încredere în mine! Iau telefonul să-mi notez la lista de cumpărături. După ce-l scriu, verific din nou lista. Cartoful dulce apare de două ori.
Vreau să pun telefonul deoparte dar constat că am o notificare pe facebook. Curiozitatea învinge raţiunea: cine-o mai fi treaz la ora asta??? Era facebook-ul care mă informa că cineva din lista mea de prieteni va participa la un eveniment din apropierea mea. În Sibiu.
După ce revăd tot ce-au făcut prietenii mei în ziua precedentă, simt cum mă strigă un pui de somn. Mă uit la ceas. E cinci dimineaţa. Adorm un somn adânc pentru încă 50 de minute când cea mai iubită voce din lume, mă atenţionează hotărâtă:
-Maaaaamiii, papa! Masha casă! Tati!
Ce bine că am prins nişte somn între 9 şi 12! Dacă nu mă susţine pe întreaga zi, să vezi ce scrisoare de protest le scriu eu ălora cu studiilor lor cu tot!
Sursa foto: http://lifestyle.one
