Foarte multă lume mă tot întreabă când o s-o dau odată pe Ania la grădiniţă. Eh, le răspund acum! Grădiniţa este supraevaluată şi depăşită. Ca atare, la 3 ani, o lună şi 23 de zile, Ania a fost pentru prima oară în viaţa ei, direct la un curs de formare profesională, şi anume de competenţe anteprenoriale. Ce să mai pierdem atâta timp cu şcoli unde practica are o pondere mult prea mică?! Noi am intrat direct în pâine şi, în curând, sper să ne apucăm şi de treabă.
Cum a ajuns povestea în acest punct, am relatat pe scurt aici. Ca elemente decorative mai putem adăuga şi faptul că dădacele de serviciu, Auri şi Dorin, sunt plecaţi în concediu. Oricât de atrăgători ar putea fi Ade şi ai ei, Lili şi Bubu sau Diana şi verişoarele, traumele trăite în acea oră întreagă când mami a dispărut la multamintitul curs, au lăsat urme adânci în păpădie care acum refuza orice variantă i se oferea în preajma acestui subiect. Aşa că am decis să elucidăm misterul acestui termen şi să-i arătăm fetiţului ce înseamnă cu adevărat un curs de formare profesională.
Paşii următori au decurs firesc. L-am informat pe formatorul nostru, care din întâmplare şi din fericire, ne este şi naş de cununie şi de botez, că s-ar putea să aibă parte la întâlnirile viitoare de un participant special. Vestea a fost primită cu bucurie. Am pregătit rucsăcelul temeinic cu cele necesare avântului academic şi am purces spre destinaţie.
Odată ajunşi în sală, am început să aranjăm conştiincioşi materialele pe masă: 11 ponei coloraţi, 8 căţeluşi cu membrele mobile din Patrulă, un pug mititel, un spiderman nou achiziţionat, o carte de colorat şi creioanele aferente, foi libere, două cărticele cu poveşti, plus un telefon conectat la internet cu căştile ataşate. I s-a explicat fetiţului că naşul ne va spune acum tuturor celor prezenţi o poveste şi că este foarte important ca, dacă are ceva să ne comunice mie sau lui tati, să o facă în şoaptă, ca şi cum ne-ar spune un secret.
Ania a fost o minune, ca de obicei. Foarte atentă la tot ce ce întâmpla în jur, i-a zâmbit de câteva ori naşului care i-a răspuns prin zâmbet, a respectat regulile ce i-au fost explicate şi a avut o răbdare şi o înţelegere dincolo de vârsta ei. Şi-a văzut de treaba ei, din când în când cerând doar lămuriri suplimentare: De ce ţipă telefonul domnului? Unde este foaia ei de curs? De ce s-a stricat internetul din laptopul naşului (când acesta a intrat în stand-by)? A salutat-o politicos pe o doamnă ce întârziase puţintel şi a râs odată cu noi atunci când situaţia devenise amuzantă.
Când a sosit timpul pentru exerciţiul practic şi fiecare sporovăia relaxat cu grupa lui, i-am spus Aniei că acum nu mai e nevoie să vorbim în şoaptă şi poate să facă ce doreşte. Ca atare, tati a performat acest exerciţiu cu fetiţul care voia de-a calul, cocoţată la el pe umeri. Încă ofticată că ei nu i se oferise o foaie de curs, Ania a decis să ia în arest unul dintre pixurile noastre, lăsându-ne pe noi doi să ne descurcăm doar cu unul. Cu noul instrument însuşit forţat, a început să-şi deseneze nişte mustăţi ce semănau izbitor cu cele ale naşului.
La plecare, şi-a luat veselă rămas bun de la toţi cei prezenţi.
Îi rog, pe această cale, pe toţi cei interesaţi de mersul păpădiei la grădiniţă, să se updateze cu aceste noi informaţii şi să ne întrebe de acum: “Pe când următorul curs de formare profesională al Aniei?”.
Sursa foto: www.dreamstime.com
