Ania este norocită cu patru verişori primari: doi de la soră-mea (Miruna 16 ani şi Mihnea 13 ani) şi doi de la cumnată-mea (Daria 16 ani şi Iarina 8 ani).
Mă bucur tare mult că experimentează aceste relaţii (ai mei au fost singuri la părinţi deci noi nu am avut parte de aşa ceva), că are oameni dragi în jurul ei, că vor fi mereu aproape unii de ceilalţi. Deşi diferenţele de vârstă sunt variabile, au avantajul că cei mari sunt mai înţelepţi şi mai protectori, nu există rivalitate, fiecare are locul lui şi au acceptat-o uşor pe micuţa domnişoară, cu multă căldură şi curiozitate.
Toţi sunt diferiţi, fiecare are modul lui de a interacţiona cu păpădia. Mi se pare fascinant, de câte ori se întâlnesc, să fiu martor tăcut la relaţia dintre ei.
Miruna şi Ania se ignoră reciproc. N-aş fi prezis niciodată că aşa se va întâmpla, dar asta e relaţia lor. Pentru Miru, fii-mea e chestia aia micuţă care face gălăgie şi pentru Ania, verişoară-sa e tipa cu cărţile. Relaţia dintre mine şi Miru a fost foarte apropiată şi poate e şi o undă de gelozie la apariţia puicii. Sau poate pentru că maică-sa e atât de cucerită de o nouă fetiţă care nu e ea. Sau poate pur şi simplu i se pare neinteresantă. În fond, Miru e adolescentă acum şi viaţa ei devine din ce în ce mai palpitantă. N-are chef de pierdut vremea cu pici. Îmi place mult de ea că e sinceră şi că nu încearcă să se pretindă a fi altcineva. I se pare stupid să se maimuţărească la un copil, aşa că nu o face. Seamănă mult cu mine Miru la apucături (îi place adrenalina dată de un montagne russe, filmele de groază, adoră cititul, urăşte căldura, e ironică şi face glume considerate de alţii a fi insensibile dar pe care eu le găsesc savuroase). E destul de introvertită dar când îşi deschide sufletul te uimeşte cu sensibilitatea, profunzimea şi bunătatea ei. Când Ania însă, aflată la distanţă egală între mine şi Miru, a căzut de pe un motor de plastic, instinctele de protecţie ale domnişoarei adolescente au funcţionat înaintea alor mele: a ridicat-o de jos instantaneu.
Când suntem undeva cu Daria, eu pot să mă retrag liniştită pentru că ştiu că e pe mâini bune. Daria a fost maternă cu Ania de când s-a născut. A fost prima care a luat-o fără teamă în braţe, care i-a dat să pape cu biberonul, care a legănat-o şi i-a vorbit să înţeleagă. Ania e foarte ataşată de ea. Are şi de ce: o ţine în braţe cât vrea ea, se joacă orice, îi explică, se lasă purtată pe tobogane şi prin căsuţe de pitici, o pupă şi o drăgăleşte. Poate că este aşa şi pentru că are experienţa încă proaspătă a unei surori mai mici, dar eu cred că acesta îi e felul, cu instincte materne foarte dezvoltate. Aproape de câte ori ne vedem, îşi mai aminteşte de câte vreo jucărie sau vreo hăinuţă pierdute într-un pod, care au fost foarte apreciate de Iarina sau chiar de Daria mică şi de care Ania cu siguranţă se va bucura. Deşi îşi asumă în continuare rolul de protector al surorii ei, e foarte fericită că mai are un puiuţ mai mic de care să aibă grijă.
Iarina a fost circumspectă la apariţia Aniei. Era pe punctul de a fi detronată din postura de mezina familiei şi nu ştia în ce măsură o va afecta pe ea această schimbare. S-a liniştit însă repede când a văzut că domnişoara piticuţă nu ştie să facă prea multe chestii spectaculoase şi şi-a asumat rolul de prietena ei mai mare. O învaţă să joace fotbal şi să construiască maşinuţe, (pentru că da, acestea sunt pasiunile domnişoarei şcolăriţe) şi se joacă împreună cu pisica bunicilor care e mult mai sociabilă decât Pisi a noastră. Când vede mingea, Ania fuge direct cu ea la Iarina. Şocul cel mare pe care l-a avut Iarina a fost ca după atâtea strădanii de a-i arăta fii-mi că ea e mai mare şi o poate învăţa lucruri noi, după ce Ania i-a strigat pe toţi din familie, pe rând „mama”, să se întoarcă spre micuţa fotbalistă şi s-o cheme „bebi”. A simţit nerecunoştinţă pentru eforturile ei. Auzi la mucea asta mică, s-o facă pe ea copilaş!
Mihnea a fost cel mai curios dintre toţi de apariţia noului pui din familie, încă de când eram însărcinată. Voia să simtă cum se mişcă, mă întreba mereu tot felul de lucruri despre sarcină şi despre bebeluşa care creştea în mine. După ce s-a născut, stătea în preajma noastră şi era interesat de orice era legat de Ania. A fost primul care a făcut-o să râdă şi este în continuare cel care se amuză cel mai tare de micul omuleţ. Încearcă toate noile jucării ale Aniei şi de fiecare dată face un spectacol senzaţional. Ania este şi temătoare în preajma lui pentru că deh, Mihnea se joacă aşa cum se joacă un băiat, ca o explozie imprevizibilă, niciodată nu ştii dacă bicicleta se va opri la timp sau va călca un degeţel, dar în mare parte este fascinată de energia şi de râsul lui. Fiind şi singurul verişor, cu siguranţă merită să fie observat mai îndeaproape.
Sunt patru firi diferite, patru relaţii diferite şi patru interacţiuni diferite. Îi iubesc imens pe toţi patru. Sunt extrem de mândră de ei şi mi se par atât de frumoşi, atât de interesanţi, mult mai inteligenţi, mai carismatici şi mai maturi decât vârstele pe care le au.
Mai presus de toate sunt extrem de fericită că fiecare din ei are atât de multe de oferit Aniei: Miru o învaţă să fie întotdeauna sinceră cu ea, să iubească cititul şi când viaţa pare tristă, o glumă sigur o va înveseli. Daria o învaţă ce înseamnă protecţia, bunătatea şi un umăr pe care să te bazezi. Iarina o învaţă ce înseamnă o prietenă mai mare şi cum să-ţi urmezi pasiunile fără să crezi în etichetări. Mihnea o învaţă ce mişto poate fi viaţa atunci când o trăieşti cu intensitate şi cu un hohot zgomotos de râs.
Sunt liniştită cu toţi cinci aproape şi mă uit cu respect la Ania care ne învaţă pe toţi cât de frumos se uneşte familia în jurul unei păpădii!
Sursa foto: https://www.flickr.com
