Marți, 10 septembrie 2019, a doua zi de grădiniță. După ce toată după-masa de ieri am vorbit la telefon povestind cu familia și prietenii despre emoțiile și întâmplările prin care am trecut, privesc cu speranță spre ziua de azi. Primul hop a fost trecut deja.
Constat însă cu uimire, la 6 când ne trezește fetițul, că am emoții aproape la fel de mari ca ieri.
Când parcăm în fața grădiniței, Ania dorește să fie luată calul de tăticul ei.
Mă sesizez imediat: hopaaa! Asta înseamnă nevoia de siguranță emoțională. Când ajungem la sala de grupă, păpădia nu vrea să coboare din spatele lui tati. Îi explic că vom merge împreună amândouă în sala de grupă. Acceptă și mă ține de mână strâns. Mă așez lângă ea la o măsuță și căutăm câteva jucării care să-i fie pe plac. Deja îmi imaginez cum vine Florin să ne ia pe amândouă la 12 de la grădi.
Doamna educatoare vorbește puțin cu Ania iar eu profit de moment și-i spun că mai stau puțin pe hol cu tăticul ei, iar apoi venim să o pupăm de rămas bun.
Aș prelungi așteptarea la nesfârșit dar Forin mărește ritmul și mergem să o pupăm. Ne despărțim în zâmbete.
Florin are acum suficientă încredere în mine încât să meargă să-și vadă de treburile lui de la birou. Eu mă refugiez în poveștile empatice ale prietenei mele Adriana, aflată în aceeași situație cu mezina ei, prima zi de creșă. Mă rog, fii-sa are 1 an și 8 luni iar a mea 4 ani și 5 luni, dar cred că sentimentele mele sunt aproape la fel de intense ca ale ei.
La ora 10, mă sună iar soră-mea. Totul e în regulă, copiii se pregăteau de masă iar Ania a fost la fel de serioasă și preocupată cu ale ei. Se pregăteau pentru ora zilnică de sport, prima din anul acesta.
După cafea, hoinărim prin magazine după hăinuțe pentru pui. La grădi e foarte cald (nici pe departe temperatura cu care e obișnuită fetițul, 21 de grade C), așa că îi iau niște colanți scurți și maieuri. Exact, fetițul meu stă îmbrăcată la grădiniță. Nu vă închipuiți însă că și-a schimbat și obiceiurile de acasă: cum ajunge în mediul familiar, aruncă tot de pe ea.
Hoinărim după rechizite și, la 11.30, împreună cu domnul tătic, suntem din nou prezenți la grupă.
Doamna educatoare ne asigură zâmbitoare că lucrurile se desfășoară cum nu se poate mai bine. Chiar și doamna antrenoare de la sport i-a lăudat abilitățile ei sportive. Ne este prezentată apoi o fișă realizată de puică și păpădia dorește să o luăm acasă să o decupăm. Nu a dorit să facă acest lucru în clasă, cum au făcut unii dintre colegii ei, deși a fost întrebată, și asta pentru că acasă nu i-am oferit noi această opțiune.
În drumul spre casă, achiziționăm o foarfecă. Ghiciți cu ce s-a ocupat păpădia restul zilei? Hârtiuțele minuscule rămase în urmă pretutindeni au fost strânse conștiincios, bineînțeles, de mine. Fetițul a încercat să ne tundă lenjeria de pat dar a constantat dezamăgită că foarfeca ei nu posedă astfel de puteri.
Printre picături, îmi povestește despre un cântecel amuzant cu un orăsel, niște turnulețe și un pitic trist care-și caută soață. Notă pentru mine: trebuie să aflu detalii despre acest pitic.
Ce mai consideră ea demn de consemnat sunt copiii amuzanți care-și ridică tricourile în clasă sau se pleznesc ușurel cu mânuțele peste față în timpul cântecelului distractiv care, se pare, are parte și de coregrafie.
Printre numele colegilor reținute de pui, se numără Daria, Diana (ambele parte și din familia noastră) și Dragoș.
Așteptăm cu nerăbdare ziua trei de grădiniță!
Sursa foto: www.parents.com
