Ania are o relație extrem de apropiată de tăticul ei. Când e vorba de gălăgie, de încurajat fetițul să escaladeze înălțimi periculoase, de sărit peste cap la marginea patului sau de alte activități pentru care o inimă de mămică e prea sfioasă ca să le trăiască liniștită, tati e mereu acolo, ajutând-o să-și depășească limitele, să nu aibă teamă, să experimenteze, să meargă veselă înainte. Până și joaca lor e diferită, intensă, fizică, cu multe țipete și hohote de râs.
Fiecare are rolul lui în această poveste cu păpădii. Fetițul nu așteaptă să îi dea tati de mâncare sau să aibă răbdarea unui joc liniștit cu multe conversații heart-to-heart, la fel cum nu așteaptă să fie aruncată sus la cer și prinsă în siguranța unei îmbrățișări sau să îi fie acceptate sărituri pe burtica lui mami. Am previzionat aceste roluri asumate încă de când eram însărcinată, în scrisoarea pe care i-am scris-o Aniei în ultima lună de sarcină și atunci când, deși încă însărcinată, simțeam dorul mare care mă va cuprinde după burtică.
Una dintre cele mai importante sarcini ale lui tati este să se joace de-a calul cu fetițul. Dacă se plictisește, dacă mergem la o plimbare mai lungă sau dacă e supărată, ne vine imediat căluțul în ajutor. Ba chiar e mereu acolo și dacă avem de îndeplinit unele activități pentru care fetițul nu prea are chef atunci. Ne opintim nițeluș pentru că nu e chiar ușor să speli pe dinți o păpădie care face acrobații ca să-și încerce echilibrul, dar această metodă funcționează de fiecare dată.
Nu poate să fie foarte comod pentru calul care are de mers kilometri întregi ținând strâns mânuțe de fetiț, care trebuie să se sincronizeze cu mișcările de acrobat ale păpădiei, care trebuie să-și controleze tremurul genunchilor flexați atunci când mami nu ajunge la guriț să spele dințișorii, care trebuie să fie extrem de atent la securitatea Aniei atunci când pregătește fructele pentru ea din postura de cabalin sau căruia i se cere să se joace de-a calul chiar și atunci când își face treaba la laptop, dar nu refuză niciodată acest joc minunat. Dincolo de bucuria de a admira priveliștea de la înălțimi libere, cred că mai presus e legătura aceea ce există între ei și care nu se aseamănă cu nicio alta pe pământ.
Da, fiecare are rolul lui, felul lui, iubirea lui de dat, niciodată mai multă sau mai puțină decât celălalt. Ne dovedește asta păpădia, seara la culcare, atunci când simte că somnicul e foarte aproape și, cu o voce blândă și somnoroasă, ne spune zâmbind:
-Te iubesc, mami! Te iubesc, tati!
Sursa foto: ro.pinterest.com
