Am o mare pasiune pentru adevăr care se manifestă ca o nevoie aproape fizică de a-l cunoaște. Nu știu de unde această pasiune, nu știu în ce moment al vieții mele s-a declanșat această nevoie, care au fost cauzele sau ce încerc să suplinesc prin el, poate pentru că sunt prea ocupată să-l caut ca să mai am timp să mă ocup de originile lui în viața mea. Știu însă că pentru mine, adevărul e o virtute în fața căreia mă înclin de câte ori o găsesc.

Nu vorbesc aici de chestiuni triviale: dacă m-a mințit sau nu Cutărescu, dacă X într-adevăr a înșelat-o pe Y sau ce face Z când dispare noaptea de acasă. Accept dreptul fiecăruia să se manifeste și să fie cum dorește sau i se potrivește, accept intimitatea fiecăruia.

Eu mă refer mai degrabă la conceptul filozofic, social. Există o realitate obiectivă, aceeași pentru toți oamenii și există o realitate subiectivă, trecută prin filtrul personal al trăirilor, simțirilor, principiilor de viață.

Obiectivitatea îmi apare tot mai greu de obținut în zilele noastre. În schimb, ne lăsăm mistuiți de propria persoană retușând realitatea după bunul plac, ceea ce mi se pare o dovadă de infatuare nesusținută de nimic.

În fața subiectivității, reacționez cu uimire: mă bulversează îndrăzneala unor persoane de a transforma un adevăr demonstrat într-o realitate care să le servească interesele, mă șochează capacitatea lor de a se ascunde în plină vedere, în spatele unor argumente care nu au logică, care nu sunt susținute științific, care se schimbă în funcție de cum bate vântul și a căror singură bază, extrem de șubredă și erodată, e o interpretare personală, în funcție de nevoile ce se cer a fi satisfăcute.

În orice discuție aș avea, pornesc de la premisa că părerea mea ar putea fi tulburată de prea mult EU, așa că mereu sunt dispusă la o ascultare activă a celuilalt, mereu sunt pregătită să accept părerea celuilalt ca fiind mai aproape de realitate decât a mea. În fața adevărului, orgoliile și ambițiile personale, nevoia de a avea dreptate, de a câștiga o luptă verbală, de a-mi dovedi supremația asupra conversației, pălesc considerabil. Să fiu îmbogățită cu adevăr e mai presus decât orice concurs inutil scopului meu.

Cu toate acestea, oamenii au dreptul să fie liberi de principiile mele, indiferent cât de greu mi-ar fi mie să empatizez cu ei. Au dreptul să se apere, să își protejeze psihicul prin orice modalitate o consideră a fi potrivită. Chiar dacă asta înseamnă să nege o realitate căreia, probabil, nu îi pot face față sau este prea dureroasă pentru ei.

Sursa foto: http://reshit.ru

 

 

Pasiunea pentru adevăr susținută de obiectivitate
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.