Cu mintea uneia de 37 de ani, nu prea înțeleg furia și răzbunările îndreptate spre cea de-a treia persoană dintr-un cuplu, fie că e femeie sau bărbat, amant sau amantă, o problemă care macină extrem de mult societatea actuală. Nu înțeleg de ce să iei telefonul sau să creezi întâlniri cu scopul de a confrunta o persoană ce nu are nicio datorie morală asupra ta. Dacă e vreun prieten/prietenă, atunci da, consider că ești îndreptățit să ceri explicații pentru că acolo a existat o legătură afectivă și a fost spartă o punte de încredere ce exista între voi. Dar altfel, mi se pare puțin infatuat să ai așteptări de la persoane ce nu ți-au jurat credință veșnică sau uneori, nici măcar nu te cunosc. Adică nu te văd certând cu aceeași înverșunare pe cineva care aruncă hârtii pe jos, pe șeful tău care îi face ochi dulci secretarei, pe cel care îl înjură în trafic pe trecătorul lent de pe trecerea de pietoni. Nu te văd implicându-te activ în stabilirea principiilor morale ale celorlalți. Ce alegeri face fiecare pentru viața sa ține de libertatea, educația și dezvoltarea personală a fiecăruia. Nu e rolul tău să educi dacă nu ți-ai asumat activ acest rol în privința tuturor celor din jur.
Dar înțeleg motivele pentru care simți nevoia să faci asta. De cele mai multe ori au de-a face cu faptul că, conștient sau nu, ți se pare imposibilă o ruptură de partenerul tău, recte trebuie să minimalizezi atitudinile fără cale de întors asupra lui și te răcorești cu terța persoană a cărei importanță în viața ta este nulă. Sau simți nevoia să restabilești un echilibru ce s-a rupt în sufletul tău, să te poziționezi cumva deasupra celei de-a treia persoană care s-a inserat fără să-ți ceară permisiunea în viața ta și are pretenții de a-ți prelua locul în inima celui iubit, să îl determini să simtă și ea cel puțin parte din durerea ta. Însă indiferent cât de mult te-ai răcori sau nu prin acest mod, tot partenerul tău rămâne cel care ți-a trădat încrederea și care a rupt un pact pe care, spus sau nu, l-a semnat cu tine la începutul relației.
Nu vreau să iau apărarea terței părți. Din contră, cred că are mult mai multe probleme ca și tine cu stima de sine, cu percepția valorii propriei persoane, cu găsirea unui echilibru interior și a zen-ului spre care tindem toții. Și cred că ți-ai irosi timp aiurea încercând să repari acest gol.
Dacă însă vrei să te ajuți cu adevărat pe tine cred că primul pas este să nu încerci să negi realitatea ci să accepți durerea, dezamăgirea, greul ca adevăruri prezente, să le lași să curgă prin tine și abia apoi, cu mintea limpede, să decizi ce vrei să faci mai departe. Negând vehement realitatea nu faci decât să-ți prelungești agonia și să adormi o parte din ființa ta care are aceleași drepturi de a-și trăi frumos viața, cum ai și tu.
Sursa foto: http://7reasons.org
