În primii opt ani de viață am copilărit în Valea Jiului. Pentru mine a fost frumos, ca oricare alt loc din copilăria mea. Sunt multe amintiri legate de acea zonă, mirosuri, imagini, oameni dragi, pe care încă le păstrez în minte. Cel mai tare însă mi-au lipsit, de-a lungul vieții, iernile din Vale. Atât de multă zăpadă era acolo, atâta veselie și joacă în jurul ei, încât și de atunci, probabil, simt că zăpada îmi aparține mie în totalitate. Atunci când începe timid să ningă, simt că totul se întâmplă pentru bucuria mea.
Îmi amintesc că, într-o bună dimineață din iernile copilăriei mele, ne trezea tata strigând de bucurie:
-Măăăădiii, Adiiii, haideți repede să vedeți ce e afară!!!
Și stăteam cocoțați pe geam, toți patru, privind în liniște și cu ochii strălucind, fulgii mari și plini care pictaseră peste noapte totul într-un alb imaculat.
Iernile cu zăpadă, bat oricând, orice alt anotimp în frumusețe și veselie. Sper ca Ania să iubească la fel de mult zăpada ca și mine.
În acest sens, de patru ani, ne tot echipăm corespunzător. Avem o gașcă mare de haine impermeabile, groase, de ”fâș” cu care să ne putem tăvăli fără stres prin omăt, fără să ne pese de frig sau umezeală. Avem încălțăminte impermeabilă, cizme îmblănite, de cauciuc, bocanci antiderapanți. Avem zeci de perechi de mănuși, care de care mai fițoase, care să contribuie cu succes la bunăstarea mânuțelor noastre atunci când ne batem cu bulgări sau atunci când facem oameni haioși de zăpadă. Avem sanie mare, roșie, cu spătar, mâner, sfoară, acoperiș detașabil și îmblănită. Avem patine de gheață pentru toți membrii familiei. Avem un disc mare, galben și desenat care promite să alunece vertiginos pe derdeluș. Avem skiuri, inclusiv pentru păpădie, deși niciunul dintre noi nu știe (deocamdată) să schieze.
Singurul lucru care lipsește din acest tablou perfect, este … zăpada! La Deva, iernile sunt mult mai blânde decât ar prefera un suflet de munte așa ca al meu.
Dacă aș putea să aleg un lucru pe care să-l aduc cu mine din toate locurile pe unde am copilărit, cu siguranță aș lua iernile din Valea Jiului, alea în pline de copii care hoinăreau până seara târziu pe stradă, alea cu oameni de zăpadă înălțați la fiecare colț de bloc, alea în care te trezeai cu un bulgăre în cap dar te întorceai ripostând râzând în hohote, alea în care săniuțele se luau la întrecere pe stradă, între necunoscuți, alea cu patinoarul de vis-a-vis de casa bunicilor mei, unde am învățat eu să patinez, alea unde zăpada începea în noiembrie și se potolea abia târziu în martie.
Dar cum acest lucru nu prea se poate (plus că știu vreo câțiva văleni care tare s-ar mai supăra pe mine dacă aș face asta), mă trezesc în fiecare dimineață cu ochii deschiși larg spre geam și urechile ciulite: dacă mă strigă cumva cineva să-mi arate minunea de afară? Cândva-cândva, tot o veni iarna asta și pe la noi!
Sursa foto: http://animal-jam-clans.wikia.com
