Iubesc marea dar niciodată mai mult decât muntele. Muntele are un loc special în inima mea, mereu va fi acolo. Odată cu excursia noastră la Sinaia, nu puteam rata să aruncăm o privire de acolo de suuus, suuus de tot, aproape de cer, acolo unde natura guvernează totul și de unde ți se pictează în față peisaje fără asemănare în lume.
În plus, era prima dată când puteam să-i arătăm păpădiei la această altitudine ce minuni ascunde țara aceasta minunată în care trăim. Să pornim deci spre cota 2000, recordul fetițului de înălțime la care a ajuns până acum.
Am mers până la cota 1400 cu mașina și de acolo am urcat cu telecabina. Ania a fost fascinată total de imensa mașinărie care promitea să ne ducă până la nori. Când am intrat în telecabină, a început să o cerceteze curioasă din brațele mele. Mă bate ușurel pe umăr în timp ce studia un mâner cu scop de frână de siguranță agățat de plafon, ce prezenta niscaiva mâzgă pe el:
-Mami, e cam muldală calabina asta! Faci curat aici, mami!
Din păcate, ceilalți câțiva turiști ce ne însoțeau în această călătorie erau de origine germanică așa că nu au putut să se amuze odată cu noi.
Ne-am așezat frumușel în primul rând, cu vedere la valea ce se așternea sub noi și am aplaudat entuziast toată bucuria ochilor. Pe la mijlocul traseului am intrat într-o ceață deasă. Fericită, Ania ne-a informat:
-Uite, mami, am intlat în noli suuuuus-suuuus la cel!!!!
La cota 2000 cerul s-a eliberat și ne-a lăsat să admirăm în voie frumusețea muntelui. Temperatura era de 6 grade și un vânt puternic ne bătea în față. Nimic nu conta pentru că Ania râdea fericită.
Mai sus, când vântul s-a întețit și mai tare, mi-a cerut drăgălaș să opresc vântul, la fel cum face atunci când aerul condiționat de acasă devine prea aspru. Se pare că avem și noi acasă vântul nostru de munte.
Pe drumul de întoarcere cu mașina acasă, a reușit, în sfârșit, să adoarmă. 45 de minute, dar tot e ceva. S-a trezit bucuroasă și cu o voce duioasă ne-a șoptit:
-Mami, am zbulat plin noli ca avionu‘!
Da, aceasta este amintirea pe care vreau să o poarte păpădia mereu cu ea în suflet!
