Încercăm să ținem toate insectele (muște, țânțari, albinuțe) afară din casă. Avem plase la geamuri (exceptându-l pe cel de la baie unde e mai complicat), și o perdea deasă ce atârnă la ușă.
Cu toate acestea, câte unele își mai croiesc drum spre noi. Când ieși pe ușa casei de vreo 50 de ori pe zi, când o păpădie-fetiț o lasă larg deschisă cu perdeaua agățată de perete e cam greu să controlezi situația.
Pentru albinuțe avem un întreg ritual de a le alunga din casă, un ritual ce implică multe prosoape, mișcări largi și țipete ascuțite, pentru că nu vrem (încă) să aflăm cum va reacționa păpădia la o înțepătură. Muștele, oricât de simpatice ar fi, s-au dovedit a fi insistente și, neștiind exact care este trecutul lor de viață, pe unde au umblat, nu prea avem chef să le lăsăm să inspecteze nestingherite din mâncarea noastră, așa că avem pregătită pentru ele o bandă lipicioasă. Pentru țânțari am achiziționat de când era Ania bebeluș o lămpiță cu ultrasunete (nu suntem prea atașați de pastile și lichide băgate în priză) care însă este teribil de prietenoasă cu aceștia, reușind în schimb să ne irite pe noi cu un țiuit nu prea ultra.
Acesta este motivul pentru care, într-o bună dimineață, Ania s-a trezit cu o mușcătură de țânțar în talpă. În timp ce ne jucam împreună cu baby Patrula Cățelușilor, a început să se scarpine iritată, arătându-mi bubița ei roșie și rugându-mă:
-Mami, nu vleau să gâdile piciorul lui Ania. Cumperi alte picioare pentru Ania, mami!
I-am răspuns râzând:
-Vorbești serios?! Tu știi de când iubesc eu picioruțele acestea? De vreo patru ani de zile! N-aș putea nicicând să mă despart de ele. Pot să mi se ofere picioruțe de aur cu diamante și smaralde, tot picioruțele tale sunt cele mai minunate din Univers, chiar așa, împodobite cu bubița asta de țânțar care te mănâncă pe tine acum!
S-a uitat puțintel nedumerită la mine, mi-a așezat piciorușul afectat la nas și mi-a spus ghiduș:
-Scarpină tu, atunci, mami!
Păi da! Piciorușele prețioase cu efort se întrețin!
Sursa foto: www.smithsonianmag.com
