Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani cine va fi povestitorul dintre noi doi, ți-aș fi răspuns sigură pe mine și nițeluș încrezută că eu, bineînțeles. Ei bine, la noi în familie, tati este cel care are tolba plină cu povești de noapte bună pentru fetiț.
Când eram micuță, mâncam destul de puțin. Ca atare, tata (alias Dorin) a fost cel care la fiecare masă inventase două personaje iezișori, Țumbo și Zumbo, care treceau printr-o grămadă de aventuri cu mine și cu Ade. Mi se povesteștește acum că stăteam cu gura deschisă, numai bună să prindă lingurița din zbor, în așteptarea continuării poveștii.
O perioadă, Ania nu avea răbdare să asculte deloc povești, nici citite, nici spuse. Au venit apoi cățeii din Patrulă, poneii, Tom și Jerry, supereroii care au determinat-o să fie curioasă și în acest sens. Deși eu am pornit acest fenomen, cumva, pe parcurs, mi-am pierdut poziția de povestitor. Poate rămasă în pană de idei după blog și toate jocurile imaginate zilnic alături de păpădie, poate obosită și tânjind după un ochi închis și un creier rezervat doar mie, m-am trezit într-o seară că păpădia îi cere hotărâtă tăticului ei să fie el povestitorul de aventuri. Recunosc că m-am simțit nițeluș insultată, inițial.
Apoi, cu ochii închiși, m-am lăsat și eu purtată prin poveste. Ascult vocea lui blajină, mă înduioșează implicarea fetițului care vine cu idei:
-Și atunci, Hulk a furat șunca din frigider! Nu, tati, Hulk e hoțul acum și Chase îl bagă la închisoare.
Uneori mă bufnește râsul mai tare decât pe ei doi, alteori simt cum somnul mă ia în brațele lui.
Poate că nu oi fi eu povestitorul familiei, așa cum mi-am imaginat, dar mă bucur de fiecare moment special pe care Ania îl împarte lipită de tăticul ei și știu cât de valoroase sunt și vor fi aceste momente pentru ea. În plus, mi-am dat seama că a trecut atât de multă vreme și tare dor mai îmi era să aud povești spuse de un tătic iubitor!
Sursa foto: www.putmeinthestory.co.uk
