Dacă ești consumator de filme și literatură horror (așa ca mine) ai aflat deja probabil că un prieten imaginar pentru copii este un personaj malefic care vrea, într-un final, să vă distrugă familia.
Ba mai mult, rezultatele cercetărilor din anii ’60-’80, asociau prietenul imaginar al copiilor cu probleme de psihopatologie, cu trăsături negative de personalitate sau abilități sociale deficitare.
În realitate, aceștia nu sunt numai comuni, inofensivi, ba chiar benefici pentru dezvoltarea copiilor.
În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii dezvoltă ceea ce se numește teoria minții, adică, înțelegerea faptului că atât ei cât și cei din jur, au nevoi, dorințe și credințe diferite care îi determină să reacționeze într-un anume fel. Prietenul imaginar este o manieră ingenioasă și foarte utilă de a exersa această nouă abilitate.
Copiii care apelează la acest tip de prieten conștientizează diferența dintre aparențe și realitate, prezintă flexibilitate în reprezentările mentale și înțeleg mai bine perspectiva celorlalți. Prin dezvoltarea jocului simbolic, copiii învață să se adapteze, sunt extrem de sociabili (caracteristică menținută și în anii adulți), empatici, creativi, înțeleg și acceptă mai ușor emoțiilor celor din jur, gândirea lor, sunt flexibili și își dezvoltă mult mai ușor limbajul.
De asemenea, un prieten imaginar poate reprezenta un mediu sigur în care ei își pot exprima anumite emoții. De aceea este foarte important ca părinții nu numai să-i accepte și să intre în joc, dar și să fie atenți la tipul de relație dintre copil și prietenul imaginar. Dacă aceasta este una pozitivă, cele de mai sus se descriu dar dacă puiului îi este teamă de el sau e supărat din cauza lui, noi putem preveni efectele negative identificând probleme cu care se confruntă copilul nostru.
Prezența imaginarilor poate apărea în jurul vârstei de 3-4 ani și se menține până la vârsta școlarității, foarte rar în adolescență.
Ei bine, domnișoara păpădie a decis că nu dorește un prieten imaginar ci mai degrabă o familie întreagă de … lilieci (bineînțeles că a ales animale, nu?!). Micuți, drăgălași, pufoși: un puiuț, o mami, un tati și doi bunici, de care ea are o grijă maximă și cărora le acordă toată atenția menită să le creeze confort și bună dispoziție.
Îi aduce cu ea la masă și le dă tuturor să mănânce, ne îngrămădește pe noi la culcare ca să-i încapă alături liliecii ei iubiți, ba chiar astăzi, cum am avut multă treabă, i-a luat cu noi și la bancă. Le-a pus cu grijă centura în mașină, i-a cules pe rând când am coborât, și i-a așezat grijulie pe scaunul de la biroul doamnei drăguțe, care, nu de multă vreme, avusese și ea acasă un asemenea personaj venit cu ajutorul fetiței ei și căruia acum, ne-a mărturisit nostalgică, îi cam simte lipsa.
E atât de drăgălașă puica în interacțiunea cu familia ei de lilieci, cu vorbele ei blânde, cu mângâierile, cu grija și cu afecțiunea, încât, trecută de vârsta când posedam și eu așa ceva, acum mai că mi-aș dori să avem cu adevărat o familie de lilieci acasă. La câte animale avem deja, nu cred că ar fi dificil tare să-i adoptăm și pe ei.
Totuși, o singură problemă întâmpin eu. Prinsă în mirajul clipelor pe care le trăiește, uneori, Ania nu mai are timp să se ocupe de familia ei de lilieci și m-a desemnat pe mine ca principal om de încredere pe care se poate baza. Așa că, în timp ce ea coboară fericită din mașină cu brațele bucurate de cadourile (reale) primite de la tăticul ei, îmi cere mie să-i iau pe rând în brațe pe prietenii ei imaginari. Așa că îi chem blând spre mine, sub privirile vesele ale fetițului:
-Hai liliacule puiuț, hopa sus pe capul meu! Doamna liliac, faceți-vă comodă pe umăr! Pentru domnul liliac am loc pe umărul celălalt iar cei doi bunicuți, săltați-vă aici pe brațul meu!
Mda, ca și cum nu aveam deja atât de multe jucării în grijă printre Patrula cățelușilor, ponei, supereroi și animăluțe de tot felul. Partea bună este totuși că familia noastră de lilieci este mult mai ușoară și mult mai avantajos de transportat!
Sursa foto: people.com
