Considerăm că anxietatea, alături de furie, este unul dintre cei mai mari dușmani ai noștri. Nu ne plac deloc aceste emoții, ne creează o stare neplăcută, ne fac să reacționăm ciudat, ca și cum nu ne mai recunoaștem pe noi. În fond, și una și cealaltă au rolul lor important în viețile noastre.
Dacă despre managementul furiei se vorbește destul de mult și sunt foarte mediatizate și cursurile (uneori obligatorii) care te îndrumă ce să faci în acest caz, despre controlul anxietății se vorbește nițeluș mai puțin.
Există cinci stiluri de management al anxietății pe care le adoptăm constant, fie pe unul în mod deosebit, fie alternând între ele, în funcție de conjuncturi.
1.Subfuncționarea este cea care îi invită pe cei din jur să ne perceapă ca imaturi și iresponsabili. Proiectând o imagine de neajutorați și vulnerabili, le permitem celorlalți să preia controlul asupra noastră, scutindu-ne astfel de o responsabilitate și de un stres în plus.
2.Suprafuncționarea este întruchipată de tendința de a crede că noi știm cel mai bine ce e de făcut, nu doar pentru noi înșine, dar pentru orcine altcineva de pe panetă. Deținători ai adevărului absolut, implicați în miezul oricărei chestiuni ardente, suprafuncționalii se vor strădui din răsputeri să-i convingă pe cei din jur, aflați în ”eroare totală”, de lipsa lor de chibzuință.
3.Distanțarea de oameni sau situații dificile, este o formă de a ne proteja pe noi în fața disconfortului creat. Retragerea din fața ”inamicului” ne salvează de la anxietate și încordare. Păcat doar că nu putem fugi la nesfârșit din fața neplăcutului.
4.Bârfa. Cantitatea de anxietate dintr-un sistem poate fi măsurată prin dimensiunea bârfelor care circulă pe acolo. Bârfa nu este, de fapt, o modalitate coerentă de a dezamorsa tensiuni ci, mai degrabă, o vânătoare disperată după aliați și simpatie.
5.Învinovățirea e un răspuns automat în cazul anxietății. În loc să-ți lași creativitatea să zburde liberă, să aibă o viziune de ansamblu asupra situației și să găsească o cale armonioasă de rezolvare a conflictului, primul tău instinct e să iei lupa și să începi o analiză minuțioasă a defectelor interlocutorului tău. Comunicarea directă este într-adevăr extrem de importantă atunci când există o stare de tensiune, însă oamenii au adesea tendința de a confunda onestitatea și claritatea cu învinovățirea.
Judecata și catalogarea vin firesc în mințile noastre ca și cum sunt stăpâne acolo de când lumea. E un demers natural acela de a integra totul în ceea ce am experimentat deja. E foarte ușor să strâmbăm dezgustați din nas atunci când avem de-a face cu un iresponsabil, un atotștiutor, un evitant, un bârfitor sau un acuzator. E normal să nu ne simțim confortabil în preajma lor și e dreptul nostru să nu ne placă astfel de persoane. Dar poate că dacă, înaintea oricărui prim impuls am avea, ne oferim răgazul să reflectăm puțin la teama ce se ascunde în spatele acelui comportament, am învăța că un strop de compasiune îi ajută nu doar pe cei din jur, ci mai ales pe noi înșine.
Sursa foto: http://www.cafegradiva.ro
