În mod normal, trebuia să fim deja acasă, îmbrățișând-o strâns pe Masha. Dar pentru că ciclonul nărăvaș a hotărât să ne mai țină o noapte la mare, ne-am conformat. Nu există o marjă de risc care să fie acceptabilă atunci când e vorba de Ania. Dorul de casă va trebui să mai rămână cu noi o zi.
După o vreme superbă de vacanță de vară, cu mare caldă și primitoare, cu soare care ne-a bronzat pielea albă, fără niciun noricel care să umbrească cerul, am avut în sfârșit o zi umbroasă, caldă dar adiată de un vânticel răcoros, tocmai bună de făcut bagaje. O zi de plimbare printr-un 2 Mai singuratic, o zi de toamnă blândă.
Ultima zi a fost o zi de repaos total, fără drumuri încărcate către plajă, fără nisip în păr sau valuri zgomotoase ce ne gâdilă picioarele. O zi în care am contemplat totul din jur, fără grabă, cu sufletul deschis și cu cămăruța pentru amintiri ticsită de noutăți. O zi în care ne-am iubit în voie, fără program impus, în care ne-am spus cuvinte dragi și am oferit îmbrățișări cu inima plină de iubire.
Cred că marea ne-a mai vrut o zi aproape. Sper că vijeliile din țară nu au produs daune. Sper că toți au privit această dezlănțuire a naturii fără a simți greul adus de ea, din siguranța oferită de adăposturi. Dar simt că marea ne-a ținut cu un scop în preajma ei în această zi: prea mult mai e până la anul când se va putea bucura din nou de râsul colorat al păpădiei!
Pentru noi, a fost o pauză de respirat. Ne-am oprit o clipă, ne-am privit, ne-am iubit și am ne-am odihnit.
Așa alegem noi să privim viața. Nu ca pe o serie de piedici ci ca pe o nouă oportunitate de a face parte din ea.
Fiți în siguranță, oameni dragi și când viața vă oferă șansa, luați-vă o zi de vacanță binemeritată!
