Un studiu nou realizat de Ramura Medicală a Universităţii din Texas SUA relevă faptul că acei copii care sunt „admonestaţi” constant prin pedepse fizice chiar „uşoare” (pleznit peste mână sau la fund, smucit, tras, împins) au mari „şanse” să folosească la rândul lor violenţa asupra partenerilor romantici şi chiar a părinţilor care au iniţiat acest cerc vicios.
Lăsând la o parte faptul că eu nu voi înţelege vreodată cum cineva poate provoca intenţionat suferinţă (fizică sau emoţională) puiului căruia i-a dat viaţă, că agresivitatea e o scuză patetică de a justifica un defect de funcţionare al părintelui, că nicio formă de violenţă, oricât de uşoară sau bine intenţionată ar fi, nu va aduce niciodată niciun beneficiu educaţional, că mi se pare o laşitate crasă să-ţi măsori puterile cu cineva care nu are forţa fizică de a-ţi egala acţiunile, că mi se pare inuman să găseşti satisfacţie în a umili şi lipsi de respect o altă fiinţă, oricât de mică ar fi ea, acest studiu mi se pare că aduce o notă de dreptate divină menită să restabilească ordinea universului.
Un alt studiu realizat de această dată în România de World Vision Romania arată că 9 din 10 părinţi români cred că bătaia e spre binele copilului. 9 din 10 părinţi! 9 din 10 părinţi români trăiesc în amorţire, în trecut, în amintiri, au sufletele împietrite şi o viaţă vegetală în care informaţia, evoluţia, empatia, gândirea, iubirea necondiţionată refuză să-şi arate sclipirea preţ de nicio clipă.
Aşa că tu, unul din cei 9 din 10 români, femeie sau bărbat, care nu caută alte soluţii pentru a creşte un copil decât cu frică, voi vorbi acum pe limba ta. Tot ce dai tu în univers ţi se întoarce înapoi. Gândeşte-te bine la asta data viitoare când ridici mâna sau vorba asupra copilului tău. Gândeşte-te la asta atunci când stai ghemuită pe podea în timp ce bărbatul tău se răcoreşte cu pumnii şi piciorele pe care ţi le aplică. Gândeşte-te la asta atunci când femeia ta te lasă lat pe covorul din sufragerie cu balerina bibelou pe care ţi-o sparge în cap. Nu e vina lor, au fost învăţaţi de mici că bătaia e în strânsă legătură cu iubirea, că cele două nu pot exista una fără cealaltă.
Bineînţeles că ai putea fi tu cel care sparge acest cerc vicios dar de ce să o faci când 9 din 10 români gândesc exact ca tine.
Desigur că ai putea să-ţi întrebi sincer sufletul dacă ai reuşit într-adevăr să devii un adult adaptat, în ciuda bătăilor de care ai avut parte în copilărie, dacă nu cumva ai şi astăzi probleme atunci când trebuie să vorbeşti în public sau să te confrunţi cu o autoritate, desigur că ai putea găsi fărâma aia de iubire pură în tine care te îndeamnă să cauţi, să te informezi, să afli ce efecte devastatoare are violenţa asupra unui suflet de copil dar eu te îndrum să faci altceva. În timpul eliberat de studii şi informări inutile, încearcă să te imaginezi pe tine bătrân, neputincios, gârbovit. Nu mai găseşti putere nici să mergi la baie singur. Şi vine atunci copilul tău, nervos de la serviciul solicitant, certat cu partenerul şi simţindu-se sfidat de copiii care nu-l ascultă şi-ţi aplică ţie o mamă bună de bătaie (ironic că se numeşte aşa) pentru că ai avut tupeul să-i spui că nu vrei să mănânci fasolea pe care ţi-a gătit-o la cină. Încearcă atunci să nu o iei personal. În fond, nu eşti tu acela care l-a învăţat că bătaia e doar o altă formă de iubire?!
Articol apărut în Ziarul Hunedoreanului.
Sursa foto: http://www.momtastic.com
