Mă pun în pat cu Ania pentru somnul ei de prânz. Ne pupăm, ne drăgălim, ne îmbrățișăm apoi eu mă așez într-o poziție confortabilă și ea își aranjează supereroii sun păturică lângă ea. Mai foșnește și se mai foiește din când în când.
Încep să-mi verific mental lista cu lucruri pe care le am de făcut după ce adoarme ea: de scris un text, de verificat documentele pentru proiect, de tocat legume pentru pizza pe care vreau să o fac după-masă, de pus aluatul la dospit, de strâns jucăriile de prin casă pentru a putea fi găsite ulterior de păpădiu și împrăștiate la loc, de pus o tură de haine în mașina de spălat și, eventual, dacă mai îmi rămâne timp, să arunc și un ochi la serialul la care mă uit acum. Puțin probabil să reușesc să le fac pe toate în cele 45-60 de minute cât doarme fetițul.
În fața ochilor începe să-mi zboare un inorog sau ceva specimen de ponei înaripat. Nuuuuu!!! Mă trezesc brusc. Nu îmi pot permite să adorm cu atâta treabă pe cap. Țin un ochi deschis până se liniștește Ania în somnic și plec la treburile mele.
Seara, epuizată, ne punem cu Ania în pat la nani. Reîncep să bifez la lista de la amiază și adaug la cele rămase: să întind hainele pe care de-abia acum am reușit să le pun la spălat, de scris un mail, de șters pata de pe perete pe care a făcut-o Ania cu sosul de la pizza și poate, de data aceasta, să arunc și un ochi la serialul la care mă uit acum.
Inorogul-ponei-zburător începe iar să zburde vesel pe câmpiile din începutul meu de vis. Deschid ochii nervoasă: unde naiba o fi fost inorogul ăsta în toate după-amiezile acelea când nu aveam nicio altă treabă pe lume decât să mă joc și stăteam la prânz în pat, cu speranța că acesta va alerga vesel și repejor spre mine?
Sursa foto: www.youtube.com
