Percepția timpului la 4 ani nu este foarte clară, deși începe să se însenineze nițeluș. Păpădia face referiri destul de pertinente la trecut și viitor: mai ții minte, mami, atunci când … sau o să mergem toți trei la mare când se face cald sau mâine vreau să mergem în parc.
Diferențele între noapte și zi sunt însă foarte clare pentru fetiț. Pentru că multe dintre aventurile noastre amuzante se petrec atunci când suntem toți trei în pat, în timpul ritualului de seară, la culcare, atunci când avem timp de noi și de povești și de veselie, Ania are multe amintiri în aceste circumstanțe despre care vrea să povestească mereu. Aceste amintiri au ceva în comun și anume, formula de început, plină de detalii menite să sublinieze momentul exact al desfășurării acelei acțiuni:
-Mai ții minte, mami, noaptea (asta însemnând maxim 8 jumătate-9) când eram toți trei îmbrăcați în pijamale, în pat și …
E foarte amuzantă pentru că, deși stăpânește conceptul de pijamale (știe ce sunt, cum ar cam trebui să arate și la ce se folosesc), refuză cu înverșunare să le probeze pe pielea ei, preferând, la schimb, în continuare, dormitul nud.
De această dată, aflați chiar în fapt, seara la culcare, amuzată, decid să clarific puțin situația:
-Vrei să spui când eu și tati eram îmbrăcați în pijamale pentru că tu nu vrei deloc să le îmbraci.
Stă puțin și se gândește și apoi:
-Mami, vreau să mă îmbrac și eu cu pijamale.
Ieeeei, sar eu în sus de bucurie și alerg să iau din dulap singura pereche de pijamale, păstrată la loc de cinste că poate (deși fără prea multe speranțe) se va ivi vreodată un moment ca acesta de azi. Să profităm de el, zic.
O ajut să se îmbrace și verific imediat ceasul, anticipând următoarele mișcări ale păpădiei.
Sare veselă în pat de trei ori, apoi, la cca 30 de secunde după desăvârșirea îmbrăcatului, se leapădă scârbită de maieu:
-Ăsta nu-mi place, mami, ține-l tu!
Acum se joacă cu pantalonii. îi dă jos, până la genunchi, sare așa în pat, și-i trage până la mânuțe și le testează capacitatea de a se întinde. Ne arată cum îi stă unui funduleț îmbrăcat, afișându-l ghiduș și legănat în fața noastră, iar apoi, după fix 2 minute:
-Gata, mami! Jos cu pijamalele. Hai să-mi spui povestea acum.
Partea bună este că, măcar acum, pijamalele Aniei nu se mai simt chiar atât de inutile, și au și ele o poveste (scurtă, ce-i drept) de spus. În plus, nu putem spune că nu a încercat. Dacă relația dintre ele însă a fost destinată să se încheie atât de timpuriu, cine suntem noi să ne împotrivim soartei?!
Sursa foto: www.wideopencountry.com
