Am avut, o lungă perioadă de timp, o obsesie legată de alimentația păpădiei. Ca orice mămică normală, zic eu. Parcă scopul tău suprem este să hrănești copilul, să decizi cât și ce ar trebui să mănânce, ca și cum, fără tine, el ar ajunge să se înfometeze până la subnutriție. O luam personal, ca și cum ar fi fost lupta mea pentru supraviețuire. Calculam zilnic câte legume, proteine, fructe, cereale sau lactate mănâncă, plănuiam în detaliu desfășurarea meselor, metodele de pregătire a lor, iar dacă puica mânca mai puțin decât de obicei, eram deprimată restul zilei. Eram conștientă că nu e în regulă ceea ce fac dar scopul meu suprem era să mă asigur că, cel puțin în primii trei ani de viață, cei mai importanți din acest punct de vedere, al alimentației, ea își va forma reflexele și rezervele necesare să se descurce cu ele, apoi, o viață întreagă.
Asta până când fetița mea înțeleaptă și minunată, a spus stop presiunii la care o supuneam involuntar, mânată de obsesia și anxietatea mea, și a refuzat să mai mănânce mâncarea pasată, fiartă la abur, nesărată, fără dulciuri și diversificată până spre perfecțiune, și a început să solicite să mănânce ca noi toți, ceilalți.
Din acel moment, m-am relaxat total. Adică, am făcut ce orice freak control ar fi silit să facă, până în punctul când partea mai rațională din mine a preluat conducerea și a spus Ho dictaturii.
Deși încă mai sunt atentă la ce-i ofer fetițului de mâncare, și încerc să-i găsesc variante sănătoase, totul depinde doar de ea acum.
Când mă întreabă cineva dacă Ania mănâncă bine, nu prea știu ce să-i răspund, pentru că nu prea știu ce înseamnă să mănânce bine un copil de aproape patru ani. Păpădia mea mănâncă așa ca ea, câteodată mai mult, câteodată mai puțin.
Recunosc însă că nu este foarte mofturoasă, sau, cel puțin, nu mai mult decât noi ceilalți. Mănâncă ciorbe cu legume și carne, paste (cu sos de roșii, carbonara sau bolognese) și pizza făcute în casă, tocănițe, ciulamale cu legume, șnițele și paneuri diverse, aluaturi, piureuri, carnea prăjită sau friptură de orice tip (chiar și de oaie sau calamari prăjiți), brânză, smântână, unt, nucifere, mierea, legumele coapte în cuptor, pâine destul de puțină, doar la o masă cu ciorbă sau cu zacuscă de întins pe ea, etc.
De fapt, cred că mi-e mai ușor să spun ce nu-i place, deși, ea e dispusă să guste din orice și chiar are preferință pentru mâncărurile puțin picante. Nu-i plac măslinele, legumele crude și gustul pregnant de usturoi, chiftelele și perișoarele sau gustul pregnant de pește. Dintre băuturi, acceptă doar apa (spre fericirea mea). Deși a gustat sucuri sau iaurturi de băut sau ceaiuri sau diverse lichide cu gust de ciocolată, apa neacidulată, plată, este singura pe care o bea. Dintre fructe preferă doar merele, perele și bananele (pe care le mănâncă doar crude, nepreparate în niciunfel) sau dulcețurile și fructele uscate.
Chiar dacă adoră dulciurile, și aici este puțin selectivă și spre bucuria mea, nu întrece măsura și se oprește singură, chiar dacă mai are la dispoziție o porție de înfulecat: îi place cam orice cu ciocolată (inclusiv clătitele de care este mare fană) și înghețata.
Cam așa stă fetițul cu alimentația la aproape patru anișori. Și ca să-mi stăvilesc reminescențele obsesive de odinioară, din când în când, mai fac o analiză textuală, ca aceasta de azi.
Sursa foto: www.marksandspencer.com
