Întrebaţi ce li s-a părut mai greu din creşterea bebeluşului lor, majoritatea părinţilor au spus că somnul bebeluşului este cea mai solicitantă problemă. Asta a fost şi la noi.
Trezirile dese, adormitul greu (în special în timpul verii sau la somnul de prânz), legănatul în braţe, cu căruciorul, cu scoica, în leagăne de toate formele şi mărimile, plimbatul îndelungat în sisteme de purtare, au adunat în noi o oboseală fizică greu de recuperat.
Am citit articole şi cărţi despre somnul bebeluşului, am încercat trucuri care au funcţionat la alţi părinţi şi au fost momente când ne imaginam că nu va dormi niciodată singură şi nealinată de noi.
Spre doi ani însă, soarele a apărut şi pe strada noastră. Ania adoarme singurică acum, în pat cu noi doi. În unele nopţi mai agitate se mai trezeşte dar adoarme repede înapoi.
Tot la doi ani a apărut şi personalitatea debordantă însoţită de independenţa asezonată cu „fac ce am eu chef”. Ne era greu să o convingem la somnul de prânz, când soarele o chema jucăuş afară, că ochişorii obosiţi şi căscatul prelung sunt semne că e timpul pentru nani. Se lupta vitejeşte cu somnul ca să mai învelească un căţeluş sau ca să mai hrănească o pisicuţă.
Niciun copil nu va rămâne nedormit. Într-un final, oboseala îl va doborî.
Doar că, în acest proces, dacă somnul nu îşi face apariţia când organismul îl cere, corpul va reacţiona, va percepe situația ca fiind una de pericol şi va intra în stare de alertă, eliberând adrenalină ca să facă faţă situaţiei în care se află. De aceea, copiii cărora le-a trecut ora de somn, devin agitaţi, hiperactivi, energici, mârâiţi şi mofturoşi. Somnul apare atunci mai greu pentru că în micuţul organism este o stare de alarmă generală.
Este important, aşadar, să fie respectat un program dictat de nevoile morfeice ale celui mic.
Cum transformăm teoria în fapte cu domnişoara păpădie independentă?
Noi am descoperit un truc pe care, cu riscul să fiu privită ca nebuna care călătoreşte cu păturile în valize, vi-l împărtăşesc şi vouă: la somnul de prânz (şi vara când somnul de noapte nu se corelează cu asfinţitul soarelui), facem întuneric în toată casa.
Am început prin a monta storuri la geamul din dormitor. Acţiunea a fost imediat demontată de Ania prin retragerea ei în camerele luminate.
Pentru că nu mai aveam energie să montăm storuri la toate geamurile, inclusiv la cel din baie, de care, în majoritatea timpului, ne bucurăm că este atât de mare şi luminos şi pentru că astfel, problema călătoriilor nu era oricum rezolvată, am pornit într-o vânătoare de pături şi draperii blackout (care nu lasă lumina soarelui să pătrundă prin ele). Pe unele le-am cumpărat, pe altele le-am găsit la Auri. Sunt în comerţ şi jaluzele portabile, dar noi am preferat acest sistem inovator. Prindem câte un capăt al draperiei la colţurile exterioare din partea de sus a geamurilor pe care le închidem peste material, sigilăm bine orice fascicol de lumină şi rezultatul este satisfăcător.
Păpădia reuşeşte astfel să intre mult mai uşor în starea de somn. Se mai joacă preţ de câteva minute cu jucăriile ei, dar întunericul o cheamă vizibil mai repede la nani.
Chiar dacă nu e întuneric beznă în casă, organismul păpădiei primeşte semnalele potrivite şi lasă somnul să vină nestingherit spre pui.
Explicația se află în știință. Până pe la 3-4 luni, bebelușii nu fac distincție între zi și noapte. Dorm la fel, atât în timpul zilei cât și noaptea, fiind obișnuiți din burtică, atunci când știau să doarmă chiar dacă mămica lor își făcea gimnastica de înviorare.
De la această vârstă, granițele însă devin mai clare pentru că organismul începe să elibereze, stimulat de întuneric, melatonină, supranumită și hormonul somnului. Dacă ochiul percepe lumina, creierul nu poate face distincția dintre zi și noapte, astfel nu va produce melatonină.
Pe lângă faptul că bebelușul sau copilul va deveni mai somnoros, somnul lui va fi mai odihnitor. Lipsa melatoninei cauzează somnul superficial, scurtează durata somnului, modifică și calitatea acestuia, creează stări de confuzie. Oamenii de știință consideră că dereglarea acestui ritm zilnic al omului este la fel de periculos ca dereglarea gravitației.
În țările nordice, acolo unde lumina este vara aproape permanentă și iarna nu mai găsești ieșirea din noapte, cazurile de depresie stimulate de acest fenomen sunt extrem de dese.
Nu mi-e teamă că Ania se va obișnui să doarmă doar în întuneric și că dacă va avea lumină, somnul va fugi din calea ei. Oamenii de adaptează, unii reușesc să doarmă și în mijloacele de transport, înghesuiți și în șezut și cumva, mă îndoiesc că așa obișnuiau să îi culce mămicilor lor când erau micuți. În plus, se găsesc mereu soluții, sunt atâția adulți care adorm cu ochelarii de somn la ochi. Dacă această acțiune a noastră îi conferă păpădiei confort și un somn odihnitor, pentru noi asta e tot ce contează.
Așa că dacă mă vedeți pe undeva, atârnând draperii groase la ferestre, să nu vă imaginați că în spatele acestora urmează să fie performate ritualuri vrăjitorești. Tot ce veți găsi dincolo de bariera de lumină, va fi un pui care doarme ușor și liniștit!
Sursa foto: http://photo.elsoar.com/
