Mi s-a tot spus de-a lungul maternităţii să nu o mai ţin atât de mult pe Ania în brațe că o să rămână agăţată de fusta mamei, că o să devină dependentă de mine şi-i va fi teamă de străini.
Păpădia are doi ani şi cinci luni acum şi încă îi ofer braţele mele de câte ori le cere şi chiar mai des. Când suntem acasă, majoritatea timpului preferă să-l petreacă doar cu mine. Mi-e greu uneori dar mi-e şi frumos şi încerc să-mi rezolv celelalte treburi când fetiţul doarme sau e ocupată cu altceva.
Ştiu că sunt mămici care simt la fel ca mine dar care, atacate fiind permanent cu sfaturi din bătrâni, încep să se întrebe dacă procedează bine.
Lor vreau să le povestesc cât de frumos şi bine e acum când ne întîlnim cu alţi oameni.
Am fost la petrecerea nunţii de aur a bunicilor păpădiei. Am luat în calcul posibilitatea să nu prea stau la masă şi să mă plimb pe terasa localului având în permanenţă o mânuţă mică agăţată de mâna sau de gâtul meu. În schimb, am stat relaxată pe scaun, m-am bucurat de ospăț, am reîntâlnit vechi prieteni şi-am povestit cu suriorul meu toate poveştile nevorbite de atâta vreme. Am mai primit câte o îmbrăţişare când şi când, în rest, Ania s-a jucat cu copiii, a dansat cu oameni dragi, s-a lăsat plimbată de mâini puţin cunoscute şi a plecat singurică în cucerirea de noi teritorii. Fără teamă, fără să se uite înapoi, simţind iubirea noastră mereu cu ea. A stat mult timp cu Daria, verişoara ei preferată şi şi s-au bucurat una de cealaltă.
Sâmbătă după-masa, a venit Adriana (prietena mea cea mai veche, din clasa a IV-a) cu fetele ei şi finuţele noastre în vizită (Melisa 10 ani şi Mara 5 ani). Cele trei păpădii s-au jucat toată după-masa în camera Aniei, au înotat în jucării, au mângâiat-o pe Masha, au făcut mâncare, s-au îmbrăţişat, au râs zgomotos şi au chiuit de bucurie, în timp ce noi, adulţii ne delectam la o poveste în bucătărie, lângă cuptorul cu pizza aburindă. Melisa a fost preferata puicii. Întindea mânuţele spre ea să fie luată în braţe, râdea la gâdilatul ei şi-i căuta mereu prezenţa.
Acum, la doi ani şi cinci luni, Ania e dornică de socializare. E adevărat că preferă fetiţele mult mai mari decât ea dar e bucuroasă şi cu pici de aceeaşi vârstă. Nu e timidă, nu e ruşinoasă, nu se ascunde după noi ci merge încrezătoare înainte, stăpână pe ea şi pe iubirea noastră.
Aşa că, mămici frumoase şi iubitoare, nu renunţaţi nicicând la îmbrăţişarea puiului vostru. Noi vă spunem prin exemplu viu că încrederea puiului vostru se clădeşte prin iubire şi afecţiune necondiţionată, nu prin frustrări şi tehnici învechite. Iubiţi-vă mult şi nu vă fie teamă să arătaţi asta cu tot sufletul deschis!
Sursa foto: https://personalexcellence.co
