Fetiţul nostru creşte şi se schimbă în fiecare zi. Sunt absolut fascinată de ea pentru că reuşeşte să mă surprindă aproape zilnic. Ba cu un cuvânt nou, ba cu o nouă achiziţie, ba are o nouă expresie, ba mă iubeşte altfel, ba e extrem de înţeleaptă într-o situaţie, ba e creativă ori găseşte un lucru mărunt care să o distreze copios.
Programul nostru zilnic s-a schimbat și s-a transformat în programul de vară, dictat și adaptat de păpădie. O zi obişnuită, în care nu avem prea multe de făcut, arată acum cam aşa:
Trezirea ne-o dă puica între şase şi şapte dimineaţa. Mă bate uşurel cu degeţelul în obraz şi mă cheamă suav:
-Mami! Maaaaamiii!
O iau în braţe şi mergem în camera ei să-şi bea lăpticul, bineînţeles, la desene.
În timp ce tati îi pregăteşte mâncarea, eu deschid geamurile, mă ocup cu spălatul mami+pui, schimbatul în haine de zi, fac patul şi deretic puţin prin casă, apoi mă pun în dormitor cu laptopul în braţe.
Păpădia între timp face un concurs printre jucării, selecţionează câştigătoarele pe care le îngrămădeşte în pat cu mine, unde se caţără şi ea bucuroasă şi dornică de joacă.
Îmi văd de treabă dar mă mai întrerup atunci când sunt solicitată pentru o partidă de gâdilat, de drăgălit, de interpretat vreun personaj sau de vindecat vreun căţeluş.
La opt îi servesc Aniei micul dejun şi pe la 8 jumătate suntem deja în curte.
Cum dimineaţa căţeii sunt sechestraţi în curtea din spate, prima vizită le-o facem lor. Puica le dă bună dimineaţa în felul lor caracteristic: se aşează în patru lăbuţe, latră de două ori, scoate limba de-un cot şi respiră zgomotos. Deşi ştie că dimineaţa vor rămâne închişi, încearcă totuşi rezistenţa porţii, zguduind-o puternic. Oftează şi le aruncă o privire de: „Îmi pare rău, eu am încercat!”, îi mângâie puţin pe cap prin gard şi plecăm spre următoarele victime.
Cocoşul şi găinile sunt deja adăpostite sub coteţ. Din fericire, spre ele avem acces. Responsabilă cum e, Ania se îndreaptă mai întâi spre boabele de grâu şi porumb, ca să le hrănească. Încearcă să ridice vasul cu mâncare dar e cam greu şi nu reuşeşte să-l poarte decât doi paşi. Îl târâie apoi puţin după ea dar renunţă şi apelează la aghiotantul din preajmă:
-Maaaami, papa ganu!
Îmi indică un loc din apropierea găinilor speriate, eu mă execut şi păpădia începe să arunce cu boabele spre ele. Înaripatele se feresc terorizate. Puica se distreză atât de tare încât începe să arunce cu boabele spre cer. Râde voioasă sub ploaia galbenă şi răstoarnă tot conţinutul vasului pe jos. Găinile astea nu au o privire prea inteligentă aşa că s-ar putea să nu nimerească vasul cu ciocul.
După ce au mâncat atât de bine, sigur le e sete. Respectând justificarea anterioară, răstoarnă apa pe pământ.
Verifică acum cuibarul să nu fi rămas vreo rătăcită pe-acolo, se scutură temeinic pe mânuţe ca după o treabă bine făcută şi putem, în sfârşit, pleca la joacă.
Ne întâlnim pe drum cu pisi, încercăm s-o ademenim spre noi, dar aceasta preferă să ne urmeze de pe acoperişuri.
În fiecare dimineaţă redescoperim locul de joacă: jucăm nişte fotbal, tenis sau golf, construim ceva în atelierul de tâmplărie, rearanjăm mingile din cort, deschidem şi închidem obloanele din căsuţă, ne dăm pe hintă, facem vreo 12 ture legate pe tobogan şi o fugărim puţin pe mami cu căruciorul.
Înşfacă apoi o păpuşă dezgolită de păr şi-mi arată tricicleta:
-Mami, pa-pa!
O aşez în tricicletă, îşi poziţionează picioruşele pe pedale şi … eu încep să o plimb, îmingând-o de mâner.
Ieşim pe stăduţele din cartier, povestim dar suntem mereu atente după pisici, căţei, păsărele, gândaci sau melci care au nevoie de atenţia noastră.
Pe la 11.30 ne întoarcem acasă şi ne bucurăm de prânz.
Ora 12 vine cu un binemeritat somnic până la două când începe a doua jumătate a zilei noastre.
La ora 3 puica ia o gustare, de regulă ceva pregătit de mami special pentru ea şi e timpul să ieşim din nou în curte.
Căţeluşii ne întâmpină cu veselie: sunt liberi acum şi roiesc în jurul nostru. Păpădia devine şi ea instantaneu, căţeluş. Latră, se plimbă patrupedă alături de ei şi când aceştia se feresc la umbră, de căldură, îi urmează şi dând din mâini şi din picioare, îşi face loc să se aşeze între ei. Le aruncă mingi şi-i cheamă entuziastă la aport, linge picioarele lui mami sau se refugiază solitară în cuşca lătrătorilor.
Între timp, mami a umplut piscina aşa că programul de vară continuă cu o bălăceală revigorantă.
Bunicii își intră și ei în rol așa că joaca începe să devină palpitantă și zgomotoasă: fetițul este aruncată în aer, gâdilată, prinsă și alergată.
Are loc o oră de condus în mașina parcată în curte.
Grădinăritul ne cheamă la treabă: udăm florile din grădina lui Auri și plivim legumele din grădina lui Dorin.
Pe la 5, 5 și jumătate Aniei îi este servită cina. În funcție de cheful păpădiei, fie mai ieșim apoi cu bunicii la povești în curte, fie puica găsește vreun folos și jucăriilor ei din casă.
La ora 7.30 fetițul se îndulcește cu gustul lăpticului, se lasă spălată și schimbată în pijamale de mami și apoi face prezența pentru somn.
Între 8 și 9 seara, la întunericul oferit de obloane și draperii groase, păpădia cotropește patul în căutarea somnului. Într-un final, adoarme, cel mai probabil cu capul pe vreo pernă mutată de la locul ei și picioarele bine înfipte în coastele lui mami.
Programul de vară al păpădiei este plin de aer curat, de cățeluși și animăluțe de tot felul, de plimbări, joacă și veselie, de o Ania cu păreri puternice care descoperă viața cu aceeași ochișori mari și curioși dar care acum o tratează diferit, ca participant integrat în ea și nu doar ca simplu observator.
Sursa foto: http://www.collectif-du-rassemblement-planetaire.org
