Deşi aveam mulţi prieteni în comun, eu şi soţu’ nu ne cunoşteam dinainte de a fi împreună (cu toate că Flori susţine că mă ştia de mai demult, că mă mai văzuse prin oraş şi că-şi aminteşte de blugii mei evazaţi de care eram foarte mândră printr-a noua). Unul dintre aceşti prieteni, care a făcut cumva posibilă şi întâlnirea noastră, invitându-mă pe mine la cheful care avea să pună capăt carierei mele de burlăciţă, locuieşte acum în Timişoara şi este fericitul posesor al unui băieţel drăgălaş, Tudor, în vârstă de trei anişori. E genul acela de prieten pe care nu-l vezi cu anii, pentru că viaţa v-a aşezat în locuri diferite, dar pe care cu siguranţă îl suni atunci când ajungi în proximitatea lui.
În weekendul trecut, acest prieten ne-a sunat că ajunge în zonă cu băieţelul lui şi că plănuieşte să ne facă o vizită. Din cauza diferenţelor în programul copiilor şi a condiţiilor meteorologice ploioase, sâmbăta a trecut fără să ne întâlnim.
Duminica însă, s-a arătat foarte prietenoasă cu noi şi, deşi timpul de întîlnire a fost scurt, am reuşit să ne punem la curent cu ultimele noutăţi din viaţa noastră şi să povestim ca nişte vechi prieteni, în timp ce puii noştri se întâlneau pentru prima dată.
Ania l-a întâmpinat pe Tudor din braţele mele. Tudor a salutat-o pe Ania de după picioarele tăticului lui, oferindu-i în dar o girafă sfioasă şi ea. Deşi ruşinos din cauza noului context social, Tudor a răspuns rapid invitaţiei noastre de a intra în lumea cu jucării a păpădiei.
De când au intrat pe poartă, puica le-a împărţit amândurora zâmbete cu generozitate. Amabilă şi cu prietenul nostru, atenţia Aniei era însă clar captată de blonduţul micuţ.
Când Tudor a intrat în spaţiul ei de joacă, s-a smuls din braţele mele şi a plecat să-l poată observa şi studia mai îndeaproape. L-a văzut fascinat de maşini, aşa că, în câteva secunde, a mai strâns încă cinci motorate pe care i le-a dăruit, toate aflate în colţuri diferite, aparent ascunse privirilor dar pe care păpădia le-a ochit imediat.
După câteva poveşti, când mai traduse de părinţi, când mai pe limba lor, o girafă sfioasă şi un hipopotam blând au început să se împrietenească.
Când Tudor, băieţel responsabil, îndemnat de soarele arzător, a început să ude florile, Ania i-a ţinut un discurs pe nerăsuflate tăticului lui, în care îi explica tot ce tocmai se întâmplă, cu de-amănuntul.
La un moment dat, Tudor a hotărât să încerce şi maşina roşie a păpădiei. A intrat vitejeşte în ea şi a început să-i cerceteze atent dotările. Deşi Ania o cam ignoră deocamdată şi o foloseşte mai mult ca discotecă, a decis că nu-şi poate lăsa musafirul să plece singur la plimbare, aşa că s-a urcat alături de el, foarte veselă şi fericită. S-a dat amabilă la o parte ca Tudor să-şi poată fixa centura de siguranţă şi l-a lăsat pe el să conducă (doar ştim cu toţii câtă nevoie au băieţeii de adrenalină).
Chiar cu maşina demarând vertiginos spre cel mai apropiat gard, păpădia şi-a păstrat calmul şi nu şi-a părăsit prietenul aflat la nevoie. A rămas lângă el, schimbând fericită posturile de radio. Cine ştie, poate muzica îl va mai relaxa pe Tudor.
La plecare, Tudor a ales o ofertă generoasă de jucării pe care a decis să le ia cu el acasă. Ania l-a privit nepăsătoare, i-a făcut pa-pa şi s-a îndreptat spre bunicii proaspăt sosiţi de la munte.
E frumos să te întâlneşti cu prieteni vechi, să-ţi aminteşti vremuri trecute, să-ţi aminteşti de tine altfel de cum eşti acum, să-ţi aminteşti de oameni cu care ai râs şi ai împărtăşit clipe din viaţa ta. E frumos să-i vezi altfel decât îi ştiai, cu roluri la care pe vremuri doar visau să le deţină, să-i vezi cum s-au dezvoltat. Dar parcă mai frumos e să vezi cum vechile prietenii evoluează şi dau naştere, la rândul lor, unor noi prietenii, micuţe, spontane şi sincere. E minunat cum într-o duminică însorită, trei vechi prieteni povesteau la umbra primelor semne de apropiere între doi puiuţi care abia acum încep să se descopere tainele prieteniei.
