Nu-mi place să fac curățenie. Sunt persoane pe care acest proces le relaxează, le detensionează. Nu este însă și cazul meu, așa că amân cât pot făcutul de curățenie.

Nu-mi place nici să trăiesc în mizerie. Confortul meu psihic îmi cere să fie curat în mediul meu.

Am încercat varianta cu menajera. Eșuată pentru că nu am găsit pe nimeni care să facă curățenie așa bine cum îmi doresc și sfârșesc prin a o lua tot eu de la capăt.

Așa că, îmi pun muzica la maxim și încep treaba. Nu pot spune că e chinuitor dar cu siguranță aș prefera să fac altceva.

Dezordinea însă nu o înghit. Lucrurile trebuie puse la locul lor, nu lăsate să atârne prin casă. Bineînțeles că excepție fac doar jucăriile Aniei. Au toate locul lor, în cutii mari care să-i ofere păpădiei un spațiu generos de joacă, în care să se poată mișca, alerga și dansa. Dar mereu se găsesc vreo patru-cinci jucării neastâmpărate care să se revolte. Și eu sunt de acord cu ele și i le las puicii la îndemână. Mi se pare cumva că ele înfrumusețează casa. I-aș crea Aniei o senzație de disconfort dacă aș alerga în jurul ei să pun totul la loc. Așa că o las să-și aranjeze singură mediul în care trăiește.

Dacă aș insista să pun accentul pe învățarea ordinii de la această vârstă aș risca un pui de om obsesiv-compulsiv în viitor. Așa că mă relaxez în această privință.

Nu sunt exagerată nici cu spălatul păpădiei. O las să mănânce de pe jos, să pupe cățelușii vaccinați, să guste apa în care s-a scăldat sau boabele pe care le mănâncă Pisi. Nu alerg să o spăl pe mâini imediat după ce a băgat mâna în pământ. O las să experimenteze tot pentru care are anticorpi încă de când era în burtica mea și o încurajez să-și formeze alții noi.

Dacă nu are chef nicicum să facă baie, nu e un capăt de lume. Încerc a doua zi sau îi ofer un lighean cu apă și gel de duș în care să se bălăcească în voie. Sigur că nu e ca și cum aș fi spălat-o eu, dar e mai bine decât nimic, e cu siguranță mai distractiv și e încă un lucru pe care învață să îl facă singurică.

Acestea fiind spuse, nu am o explicație rațională de ce uneori puica este excesiv de atentă cu igiena ei.  

E foarte distractiv s-o văd cum dacă un firicel de praf ajunge pe vreun degețel, chiar dacă în acel moment stă lățită toată pe jos și îmbrățișată cu un cățeluș, își freacă mânuțele una de cealaltă vreo zece minute ca să-l elimine definitiv.

Când o firimitură de mâncare îndrăznește să poposească pe bărbița ei, nu mai respiră, nu se mai mișcă și fără să-și miște buzele mă strigă rugător: Maaaaamiiii!!!

Orice pată care apare pe hăinuțele ei, fie că e de murdărie, de mâncare sau de apă, va fi aruncată imediat odată cu întreaga îmbrăcăminte.

Nu are însă probleme cu bălțile de după ploaie, cu nisipul și pământul sau cu vreun animal care trebuie neapărat îmbrățișat și pupat.

De aceea, sunt foarte fericită că arta o inspiră și o face să se dezbrace de tabieturi și să îmbrățișeze libertatea.

Am încercat toate machiajele lui mami, ne-am pictat unghiile cu carioci și ne-am prins plastilină și în păr, și pe nas.

Cea mai frumoasă capodoperă i-a ieșit însă când a desăvârșit un body painting cu acuarele (bineînțeles, non-toxice).

A început cu buzele, apoi cu toată zona gurii. Două accente au poposit și pe năsuc și pe obrazul stâng.

A continuat cu mâinile, burtica, picioarele și scutecul. Apoi a decis să și guste puțin de pe o pensulă culorile astea atât de frumoase.

S-a privit mândră în oglindă și a râs.

A îmbrățișat-o pe mami strâns și a trecut la redecorarea covorului care devenise plictisitor doar cu urme de plastilină întărită, ojă de unghii și carioci.

Ok, a fost nevoie să schimbăm de două ori apa curcubeică în vană, dar a meritat din plin. Data viitoare, țin pumnii strânși, poate-poate m-o alege și pe mine drept model că tare mi-e dor și mie de niște acuarele colorate.

Sursa foto: https://www.123rf.com

 

 

Despre curățenie și exprimarea prin artă
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.