Eu adooooooor, adooor, adoooor, fructele de mare. Dacă nu mă credeți, iote ce mi-am comandat eu, ajunsă în luna de miere, pentru prima oară față-n față cu Atlanticul:

Orice fructe de mare, nu fac absolut nicio discriminare. Doamnele midii se numără, bineînțeles, printre ele.

Acum vreo câteva zile, am realizat cu stupoare că nu am postat nicio rețetă cu inculpatele pe blog, la secțiunea Rețete Mădă, of course, pentru că nimeni altcineva din familie nu le acceptă. Florin mai bunghește ceva calamari și baby caracatiță, Ania acceptă doar calamari prăjiți, dar cam atât. Așadar, iată una dintre rețetele mele preferate cu midii:

Ingrediente:

-600 g midii fără cochilie

-6 căței de usturoi (v-am spus că ador și usturoiul?)

-1 lingură mare de fish sauce (eu îl prefer sării în asemenea rețete)

-1 lingură -2 de busuioc uscat (proaspăt ar fi și mai bun)

-o dușcă sănătoasă de vin sec alb

-1/2 pahar de sos de roșii (eu am pus bulion de casă)

-piper

-ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Procesul de preparare se desfășoară în sistem stir fry, adică la foc iute. Se pune uleiul la încins, se adaugă usturoiul doar până când simțiți că-și degajă aroma, puneți midiile, piperul și amestecați. În câteva secunde adăugați busuiocul (dacă folosiți uscat, altfel eu îl adaug după ce am oprit focul), sosul de pește și amestecați iar. Puneți dușca de vin (în tigaie), lăsați să scoată câțiva aburi alcoolizați și puneți sosul de roșii. După un minut, opriți focul, midiile sunt gata.

Mă așez acum cu acest deliciu la masă, anticipând răbdătoare să fiu mustrată de păpădie, ca de fiecare dată când mănânc asiatic sau fructe de mare:

-Maaaaami, ce pute așa la noi la masă!

Poftă bună!

Midii cu usturoi, vin și busuioc
Tagged on:         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *