În privinţa preferinţelor culinare, eu sunt clar un om al sosurilor. Nu pot să înghit nicio bucată de carne dacă nu este înmuiată într-un sos delicios. Îmbucătura trebuie să fie fluidă şi să alunece uşor pe gât în jos. Din aceasta cauză nu sunt mare amatoare de ficat (oricât de frăgezit ar fi el în lapte, iaurt ori alcool) sau de gutui. Mi se par prea seci şi uscate, parcă mă strâng de gât. Poate or fi reminescenţe din copilărie sau poate aşa mi-oi fi educat eu gustul, nu ştiu motivul dar aceasta este situaţia.
Florin, bineînţeles, se prezintă la polul opus: mâncarea lui preferată sunt cartofii prăjiţi cu grătar, fără nimic altceva în afara unui ardei iute tare. Dacă întâlneşte din întîmplare vreun sos, va pescui cu răbdare carnea din adâncimi, scuturând-o bine înainte de a o mânca.
Ania este undeva între noi, mănâncă şi-şi dar parcă tot mai mult merge spre partea lui taică-su, poate şi pentru că nu demult tare a scăpat de celebrele piureuri blenduite şi caută acum texturi noi şi provocatoare.
Toată vara avem parte frecvent de grătare în curte, fie cu invitaţi, fie în familie doar. Pentru mine, cel mai important fel de mâncare de la aceste mese este celebrul sos de usturoi, pe care îl ador. Este celebru şi printre ai mei şi printre prieteni care-mi cer să-l fac de fiecare dată. Câţiva chiar mă tot întreabă cum îl fac, aşa că, pentru a le fi mai lesne, las reţeta aici. Se prepară extrem de rapid, însoţeşte la perfecţie grătare, fripturi, peşte, legume, pizza, cartofi prăjiţi şi e teribil de bun, picant şi cremos.
Ingrediente:
-o căciulie de usturoi
-sare după gust
-1 lingură mare cu vârf de boia dulce
-1/2 pahar de ulei
-400 g de smântână
Mod de preparare:
Se curăţă usturoiul şi se trece prin presă sau se toacă bine cu sare în mojar. Se adaugă apoi treptat, ca la maioneză, uleiul amestecându-se temeinic cu o lingură de lemn. Se pune boiaua şi se omogenizează bine cu încă un strop de ulei. Se pune smântâna şi se amestecă. Gata!
Poftă bună!