Îți place să cânți dar nu o faci niciodată în public. Cânți la duș, în fața televizorului cu un bibelou prăfuit pe post de microfon sau îi cânți pisicii care-ți toarce în poală.
E ziua șefului la serviciu. Toată lumea îi cântă ”La mulți ani!”. Tu te afli, ca de obicei, în spatele grupului. Nu observi că șeful s-a aplecat să sufle în lumânări și toată lumea s-a oprit din cântat. Te rușinezi instantaneu și te înroșești în obraji. Toată lumea se întoarce spre tine și râde. Șeful remarcă:
-Uite mă că e cineva printre voi care nu behăie când cântă!
E prima oară când te-a auzit cineva cântând.
În weekend colegii te invită la karaoke. Presupui că acest fapt se datorează remarcii făcute de șef. Ți-e prea jenă să refuzi așa că te duci. Colegii te tot îmbie să cânți la microfon. Nu poți pentru că e atât de multă lume care cântă atât de bine acolo încât te-ai face de rușine. După două pahare în plus, prinzi curaj și te lași convinsă. Îți tremură vocea, ai un nod în gât și simți că-ți ard urechile. Termini melodia pe care oricum o știai pe de rost și primești un ropot de aplauze entuziast. Întreg barul te aclamă. E prima oară când realizezi că ai voce bună.
Continui să mergi la karaoke în fiecare weekend. Sunt deja oameni care te cunosc și care-ți laudă vocea. Nu mai ai emoții. Pășești încrezătoare în fața monitorului și lași muzica să curgă din tine. Ataci melodii din ce în ce mai grele și primești reacții pozitive de fiecare dată. Începi să internalizezi acestă nouă informație despre tine și să o expui atunci când te prezinți cuiva nou. Pentru prima oară îți auzi și tu vocea obiectiv și ți se pare că sună bine.
E din nou seară de karaoke. Colegul brunet de care-ți place în taină de câteva luni e și el în public. Ca o artistă consacrată îți începi repertoriul din seara respectivă. Totul merge bine până la nota aceea nenorocită pe care ratezi să o iei cum trebuie. Colegul brunet e chiar în fața ta și începe să râdă. Te simți penibil. Reușești să termini chinuit melodia apoi te scuzi în grabă și pleci acasă. Ce-o fi fost în capul tău de ai crezut că poți să cânți?? Tocmai tu?! Decizi să nu mai cânți niciodată în public. Pisica ta e fericită că poate din nou să-ți toarcă liniștită în poală.
Așa văd eu încrederea în sine. Se construiește în timp, în urma unor reușite pe care le analizezi obiectiv dar este extrem de fragilă dacă nu este susținută și de stimă de sine.
O persoană cu stimă de sine crescută, o persoană care simte că este valoroasă no matter what, va continua să meargă în fiecare weekend la karaoke și să behăie în microfon fără cel mai mic regret, conștientă că nu are o voce bună, dar care știe că asta nu-i scade din valoarea ei nicio secundă. Tot ce contează e că se simte bine și că muzica pe care o cântă reușește să-i vibreze sufletul!
Sursa foto: http://fistfuloftalent.com
