De cele mai multe ori când am de lucru prin casă (curățenie sau mâncare) și păpădia se joacă singură în camera ei, vreau să aud niște voci prietenoase care îmi povestesc ceva în limba mea, așa că deschid televizorul. Știrile ies din discuție că de cele mai multe ori mă deprimă sau mă oripilează așa că aleg posturi ușurele, de divertisment.
Acesta este contextul în care am observat un fenomen ce cuprinde tot mai mult poporul nostru drag.: valorizarea tipologiei agresive și a victimizării.
Mi se pare că se face o confuzie gravă între stima de sine și atitudinea agresivă. Este foarte bine că ne apărăm drepturile, că nu ne lăsăm călcați în picioare, că vrem să fim puternici, că avem un cuvânt de spus dar putem face asta și fără a-i ataca pe cei din jur, fără a lua personal o părere sau o întrebare. Am observat că cu cât este mai vehementă și mai gălăgioasă o persoană în susținerea punctului de vedere, cu atât va fi mai apreciată de cei din jur. Pentru mine, asta nu înseasmnă stimă de sine ci mai degrabă o nesiguranță mascată printr-un potop de cuvinte spuse mult prea tare, ca și cum încerci să-ți astupi glasul gândurilor și să te convingi pe tine că ai dreptate.
Dacă eu îți voi spune că nasul tău este, în fapt, al meu, mă îndoiesc că vei simți nevoia să-l aperi cu atâta pasiune, pentru că tu știi foarte bine al cui e nasul de fapt. Nu simți nicio amenințare asupra lui.
De ce atunci, când îți spun că argumentele tale nu mă satisfac, devii agresiv și tonalitatea începe să se înalțe?
Probabil este o modalitate de auto-apărare, de intimidare. Dacă ai observat că în mai multe rânduri, o atitudine agresivă te-a scos rapid și ușor dintr-un conflict, vei căpăta încrederea că și în viitor, acest comportament va funcționa asemănător. Asta nu schimbă cu nimic ce simți tu în interior.
Stima de sine (cât de mult crezi tu că valorezi) este foarte greu de obținut. Se naște în copilăria mică prin ajutorul părinților care te vor iubi necondiționat și te vor trata cu respect, ca pe un om valoros. Încrederea în tine ți-o clădești singur prin mai multe acțiuni repetate care vor duce la același rezultat satisfăcător. Dacă însă stima de sine nu este prezentă, încrederea în tine se poate dărâma la o adiere ușoară de vânt, lăsându-te dezgolit și neputincios.
O persoană cu o stimă de sine mare, cu încredere în ea, nu va simți nevoia să țipe, să atace, să lovească, să jignească. Aceste comportamente aparțin unei persoane speriate, care simte teamă.
Mă îndoiesc că-mi vei da o palmă, chiar dacă am zis că rochia ta verde este galbenă de fapt.
Stima de sine izvorăște și din cât de mult ne cunoaștem și ne acceptăm noi. Știu cine sunt, știu care-mi sunt defectele și atuurile și mă plac cu totul.
Atunci când stima de sine este redusă, vom ține cu dinții de ea și vom încerca să înlăturăm din ochii celorlalți orice vulnerabilitate, punct sensibil, greșeală care ne-ar putea face să ne simțim rău.
Vom căuta în disperare argumente, oricât de firave și puerile ar fi, ca să nu recunoaștem o greșeală, ca să nu părem slabi, ca să nu ne simțim descoperiți.
Eu văd putere tocmai acolo unde spui:
-Da, am greșit, și sunt atât de puternic să recunosc asta. Nu mă sperie pentru că eu știu exact că această greșeală, deși face parte din mine, nu mă caracterizează. Nu simt nevoia să o ascund, voi încerca să o repar (pentru că, evident, nu se mulează pe principiile mele), voi crește din ea și am puterea să o transform într-o lecție pentru mine.
Victimizarea intervine atunci când agresivitatea eșuează. Voi manipula imaginea celor din jur, voi părea mai slab decât ei, voi naște compasiune și atunci calea îmi va fi ușurată, fără a-mi asuma pe deplin cursul evenimentelor. Există un soi de agresivitate şi în victimizare, ca şi cum încerci să mă forţezi să simt compansiune pentru tine.
E o mare diferență între cineva prins fără voia lui într-o situație neplăcută și cineva care caută o situație neplăcută ca să se simtă valorizat sau scos din impas.
”Am fost atât de grăbit încât am căzut într-un canal” vs ”Nimeni niciodată nu a făcut nimic ca să mă ajute”.
Acestea fiind spuse, am trecut de-acum pe ascultatul de muzică. Mai puține discuții interioare cu sinele meu dar mai multă veselie și bună dispoziție!
Sursa foto: https://www.psychologytoday.com
