Am făcut-o lată şi de revelion! Dezmăţ total a fost! Am început din 30. Ameţeală, vedere în ceaţă, dezechilibru, deşi am băut în total în 3 zile doar vreo două beri de fructe. Dar recunosc, de inhalat, am inhalat la greu!
Dacă nu erau nasul înfundat, mucii, durerile de gât şi de cap, strănuturile şi tusea, aş fi putut să jur că e doar un alt revelion din tinereţile mele.
Organizasem totul la perfecţie: eu, fetiţ şi tătic, cabană, munte, 17 feluri de mâncare, băutură, cărţi, filme, pace şi prieteni buni şi dragi, Isa, Tudor şi Cristi. Şi a fost totul minunat! Hohote de râs, burţi fericite, chiote de veselie, poveşti, magie şi iubire!
Însă m-am trezit şi cu un musafir surpriză, dificil, morocănos, solicitant, apărut neinvitat: o nenorocită de răceală ce avea nevoie de prezenţa mea constantă! Trei zile am respirat doar cu gura închisă, de regulă doar printr-o nară semi-obturată, rugându-mă să nu-i permit ocazii musafirului meu să poposească şi la cei din jur.
Anul trecut am stat două ore cu păpădiul temător în braţe încercând să-i explic că bubuiturile infernale care ne tremurau geamul erau modalitatea concetăţenilor de a se bucura de revelion. De atunci am început să organizăm acest revelion la munte. Şi a fost bine şi civilizat. La 8 seara fetiţul a adormit liniştită. La 10 am urmat-o şi eu, strâns lipită de musafirul nepoftit. Tudor a adormit pe la 9 iar Flori, Isa şi Cristi au petrecut taman până la 2. La momentul dintre ani, ne-au îmbrăţişat artificiile, dar erau ceva mai înfundate decât mă aşteptam. Am aflat apoi că tinerii care petreceau în cabana de lângă noi, s-au gândit la fetiţul de doi ani care dormea în vecini şi au coborât puţin în vale să se bucure fără să deranjeze prea mult. Ania s-a trezit molcom şi mi-a zis: Mami, poc-poc! Ne-am îmbrăţişat şi i-am spus „La mulţi ani!”. „Muţi ani, mami!” mi-a zis şi ea adormită. În 20 de minute, liniştea munţilor şi a pădurilor adânci ne-a învăluit din nou.
Am fost în tabăra tinerilor neliniştiţi, acum sunt şi în tabăra adulţilor domoliţi. Să te poţi bucura fără să îi deranjezi prea mult pe cei din jur cere un anumit nivel de echilibru şi civilizaţie pe care uneori, îl putem regăsi doar întorcându-ne la natură.
Soră-mea mi-a zis odată o chestie fantastică, pe vremea când nu cunoşteam iubirea de păpădie: de câte ori ceva nasol i se întâmplă ei, îşi imaginează că astfel a luat asupra ei un necaz care îi păştea pe Miru sau pe Mihnea. Aşa că eu aleg să cred că această răceală a mea a fost modalitatea lui 2017 să predea curat ştafeta şi să îi ureze Aniei un 2018 minunat! Vă îmbrăţişez, prieteni dragi! Presimt că anul acesta va fi unul magnific pentru noi toţi! La mulţi ani!
Sursa foto: http://www.pepsieliot.com
