Cred că toată lumea a auzit de serialul Friends al anilor ’90, un succes chiar și printre generațiile de astăzi. Într-unul dintre episoade, Joey (un actor cam fără succes) și Phoebe (o hipiotă ciudățică) au o controversă legată de altruism: Joey susține că nu există bunătate pură, fără recompense interioare și că orice faptă bună este recompensată de un sentiment de autosatisfacție, de mulțumire, pe care, egoist, îl căutăm. Phoebe este bineînțeles determinată să-i demonstreze contrariul și sfârșește prin a dona o sumă importantă de bani unei cauze care era în total dezacord cu credințele ei.
Se pare că acel episod este rupt din realitate, întrucât neurobiologii au descoperit că , atunci când suntem implicați într-o faptă altruistă, centrii plăcerii din creier devin activi, din motive ce țin de mediu și de normele societății. Există oameni de știință și filozofi care citează teoria schimburilor sociale ca dovadă că altruismul adevărat este imposibil. Fie că au o reputație bună de menținut, fie că vizează o recompensă sau o dispoziție mai bună, oamenii acționează întotdeauna din motive egoiste.
Avantajele unei atitudini altruiste sunt numeroase: contactul cu ceilalți este mult mai ușor facilitat, legăturile cu cei din jur se întăresc, ție îți crește stima de sine și-ți aduce satisfacție și bucurie.
Există însă și situația când altruismul poate deveni patologic, însuflețit fiind de o nevoie acută de a-i mulțumi pe ceilalți. Cei care fac aproape imposibilul pentru ceilalți, de obicei, își ignoră propriile emoții. Acest comporatment serviabil și codependent, se pare că le este specific femeilor, ele fiind, în general, mult mai adaptate nevoilor celorlalți. Bărbații preferă să-și manifeste altruismul din postura de supereroi, demonstrându-și curajul și oglindindu-și mândri pelerina fluturândă în ochii celor salvați.
Altruismul reprezintă ajutorul dezinteresat oferit altor oameni, înseamnă a face lucrurile dintr-o dorință sinceră de a ajuta, nu din obligație. Altruismul organic presupune empatie reală, iar aceasta variază de la o persoană la alta. Psihologii evoluționiști cred că tendința de a-i ajuta pe ceilalți este o trăsătură de bază a naturii umane. La nivel neurochimic, când le dăruim altora ceva, secretăm oxitocină, un hormon ce induce sentimentul de legătură, empatie, dragoste.
Așadar: este altruismul o nevoie de a ajuta sau izvorăște din pur egoism? Eu cred că nu contează așa de mult. Câtă vreme facem un bine, simțindu-ne și noi bine cu noi, câtă vreme nimeni nu este rănit în timpul acestui demers, zic eu că avem alte lucruri mai stringente spre care să ne îndreptăm atenția.
Sursa foto: thriveglobal.com
