Povesteam deunăzi despre nevoia minunată a Aniei de a oferi și primi zâmbetele celor din jur. Nu numai că această nevoie există în continuare dar ea se extinde pe zi ce trece.

În ultima perioadă a crescut cu mult numărul deplasărilor făcute cu mașina. Multă treabă prin oraș (și cum stăm destul de departe de centru, la marginea orașului, acestea sunt necesare), multe drumuri la Șoimuș sau prin vacanțe și excursii de vară.

Sătulă probabil să vadă mereu tot fețele noastre, păpădia a început să-și extindă interesul și spre ceilalți participanți la trafic. Geamul ei de la mașină trebuie musai întotdeauna (chiar dacă plouă) să fie deschis la maxim, ca să faciliteze astfel interacțiunile și să aibă libertate spre cerul înalt. De asemenea, o cerintă de bază a acestor trasee este ca domnul tătic să meargă musai pe banda stângă pentru ca, atunci când depășește câte o mașină, fetițul să poată zâmbi în voie spre cei trecuți pe lângă noi.

Astfel aranjat decorul, păpădia se va pune pe zâmbit, pe făcut cu mânuța și chiar pe chiuit de veselie spre ceilalți, fie că sunt șoferi sau participanți rutieri, fie că sunt trecători sporadici.

În continuare, de foarte multe ori, concentrați la drum, poate chiar și nițeluș iritați de trafic, plictisiți, obosiți, supărați sau nervoși, oamenii fie nu o vor observa, fie o vor ignora. Ania se întoarce atunci dezamăgită spre mine:

-Era cam sălbatic cu mine domnul acela, mami! Dar nu-i nimic, cred că voi întâlni imediat pe cineva deștept care să-mi zâmbească!

Îi admir nespus bucuria, bunătatea, dorința de a oferi și de a primi, optimismul și starea de bine pe care o degajă! Sunt tare mândră de ea! Chiar e o minune!

Și câteodată, oamenii cu adevărat se lasă purtați în această bucurie a ei.

Stăm la semafor. Ania privește intens spre mașina drăguță din dreapta noastră. O doamnă șoferiță elegantă, cochetă, distinsă, aranjată, ceva mai în vârstă, pare extrem de serioasă. Întâlnește privirea Aniei și întreaga ei seriozitate dispare într-o clipă. E toată numai un zâmbet, împarte fluturări și pupici cu fetițul, ba chiar începe să facă mutrițe distractive spre explozia de veselie și de încântare care e acum păpădia. Mi-e drag de ele amândouă!

Trecem înainte la semafor și Ania mă anunță zâmbind duios:

-O iubesc pe doamna cea drăguță, mami! Ai văzut ce frumos s-a jucat cu mine?!

Mă uit în spate spre doamna cea iubită și o văd cu un zâmbet larg și cald care îi invadează întreaga față.

Asta e fetița mea! Aduce lumină și bucurie în jur și asta o face fericită. E miracol și minune. Tot ce trebuie tu să faci este să o lași să-ți lumineze ziua, pentru că ea de-abia așteaptă să împartă zâmbete în jur!

Sursa foto: www.freepik.com

Zâmbetele păpădiei pentru oamenii deștepți și luminoși
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.