Sunt unii hateri care susțin că tot mai puțină lume iubește cititul. Eu însă i-aș cam contrazice. Ba mai mult, oamenii citesc ca înecații, în cele mai vitrege condiții, la serviciu, băgați pe sub birou ca să nu-i vadă șefii. Printre lecturile răsfoite de aceștia sunt articolele de interes general dar cu tentă practică, cele care îți spun direct câți pași trebuie să urmezi până la îndeplinirea promisiunii din titlu și cum trebuie exact să procedezi. Dintre temele dezbătute aș aminti: Zece pași prin care să atingi fericirea, Cum să-i arăți copilului tău că îl iubești, 23 de motive ca să nu îți mai bați copilul (pe bune?!), 15 motive pentru care să călătorești, Cum să stai corect pe scaunul de la birou (cică nu e ok cocoșat cu telefonul dosit în mână), cum să mănânci, să mergi, să respiri, să zâmbești.

În aceste condiții, fenomenul influencerilor nu mai este o surpriză pentru nimeni. În mod tradițional, influencer presupune o strategie de marketing, folosită de branduri pentru a-și aduce produsele și serviciile în atenția consumatorilor. Oamenii ascultă și au încredere în alți oameni mai mult decât în branduri, când vine vorba să cumpere produse sau servicii. 

Ceea ce este minunat! Atunci când te afli în fața unei decizii importante, cum ar fi: ce detergent să folosesc ca să miros a primăvară, cauți părerea celui de lângă tine și, poate, pentru că prietenii tăi refuză să miroasă a primăvară, te iei de un necunoscut pe care l-ai mai întrebat chestii și în trecut și care ți-a dat răspunsuri mulțumitoare. Deși la început l-ai privit cu scepticism: uite, mă, încă unul care încearcă să scoată capul din mulțime, de parcă e el mai grozav ca noi, cu timpul te-a cucerit total.

Problemele însă apar atunci când îți pierzi echilibrul și depășești pasul acela care te delimitează de înfluencerul preferat. Nu mai știi apoi care ești tu și care este el. Poate, de fapt, pentru că nu ai știut niciodată cine ești tu cu adevărat și simți acum că e mult mai ușor să te lași purtat de personalitatea unuia care este atât de apreciat în mediul lui. Ajungi astfel să îți însușești convingerile lui fără niciun filtru personal, să schimbi părticele din viața ta ca să se muleze mai bine pe imaginea lui și, practic, să încerci să trăiești viața pe care o duce el.

Ceea ce nu ar fi neapărat o problemă. Cu toții ne dorim modele, oameni curajoși, înțelepți și capabili care să ne inspire, însă, de multe ori, imaginea pe care unii influenceri o afișează demonstrativ, poate fi doar una de fațadă, superficială.

Dacă însă ai cu adevărat nevoie să ți se dea motive ca să nu-ți bați copilul, părerea mea este că ai probleme mult mai serioase decât ce personalitate publică să-ți alegi ca model.

Sursa foto: http://knowledge.wharton.upenn.edu

Articol apărut în publicația Ziarul Hunedoreanului și pe site-ul anchetadehunedoara.ro

 

 

Viața trăită printre articole și influenceri
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *