Viața e grea! Lumea e rea! Apără-ţi singur interesele că nu ţi le va apăra nimeni altcineva! Trebuie să-ţi faci singur dreptate! Să nu ai încredere în nimeni! Oamenii sunt răi!
Suntem învăţaţi de mici să ne comportăm în funcţie de aceste devize. Privim viața ca pe un câmp de luptă, ca pe o junglă unde cei mici şi slabi vor fi îngiţiţi de cei mari şi puternici.
Suntem submisivi în faţa regilor junglei de teamă să nu ne spulbere, dar vom ataca şi umili pe oricine considerăm că este mai slab decât noi.
Ducem o luptă permanentă, istovitoare şi inutilă ca să ajungem la putere, ca să nu fim mâncaţi şi să-i putem manipula pe ceilalţi în interesul nostru. Ne căţărăm cu îndârjire spre vârful lanţului trofic folosind agresivitatea, îi împingem pe cei care ne stau în cale şi apelăm la orice armă care ne poate ajuta să avansăm. Nu privim decât în sus. Nu acceptăm să fim distraşi de la scopul nostru.
Învăţăm să ne ascundem adânc vulnerabilităţile ca să nu fie cumva zărite de ceilalţi şi folosite împotriva noastră. Purtăm o mască a agresivităţii şi ne rugăm în gând ca nimeni să nu vadă dincolo de aceasta, înlăuntrul nostru. Ne trăim viața cu teamă, într-un război cu ceilalţi.
Odată cu vulnerabilităţile noastre însă, învăţăm să ascundem şi o parte din suflet, bunătatea, generozitatea, recunoştinţa, bucuria, veselia, frumuseţea, pofta de a trăi o viaţă fericită. Uităm să mai trăim altfel decât luptând. Luptăm pentru un post mai bine plătit, pentru bărbatul sau femeia iubită, pentru a salva o relaţie care poate nu mai trebuie salvată, pentru a face bani, pentru a elimina compeţia, pentru a ajunge la o fericire pe care, după toate semnele, nu o vom atinge probabil niciodată. Luptăm pentru că asta e viața pe care o cunoaştem acum.
Învăţăm să fim agresivi pentru a ne apăra. Învăţăm că agresivitatea înseamnă putere, înseamnă că ceilalţi vor fi intimidaţi, descurajaţi şi nu vor mai încerca să ne rănească. Folosim agresivitatea ca să ne protejăm.
Agresivitatea înseamnă teamă. Un om agresiv nu este, de fapt, un om puternic ci unul speriat. Agresivitatea înseamnă un om slab care nu reuşeşte să facă faţă frustrărilor, care nu are capacitatea de a rezolva un conflict (intern sau extern) prin argumente logice, prin empatie, prin acceptare şi înţelegere. Agresivitatea înseamnă un om cu un univers limitat şi cu stimă de sine extrem de scăzută. Agresivitatea înseamnă că, undeva pe traseu, s-a pierdut bucuria de trăi.
Când avem copii, începem să luptăm în locul lor. Perpetuăm aceleaşi devize pe care le-am învăţat şi noi când am fost mici. Suntem mândri când copiii noştri îi lovesc pe ceilalţi copii, le iau jucăriile, îi împing, îşi iau rolul de lideri şi îşi atribuie ceea ce îşi doresc. Asta înseamnă că nu sunt pămpălăi, că vor lupta în viaţă să ajungă sus şi că nu vor fi doborâţi. Încurajăm caracteristici în copiii noştri care credem că îi vor ajuta să răzbată în viața grea pe care o vor trăi. Le prezentăm o viziune sumbră asupra vieţii, colorând-o în locul lor cu acele culori pe care le vedem noi.
Eu vreau ca Ania să ştie că viața e frumoasă, că oamenii sunt buni şi generoşi, uneori doar foarte speriaţi şi cu o mare nevoie de ajutor. Vreau ca Ania să privească în profunzime, să înveţe să citească în sufletele oamenilor. Vreau ca Ania să simtă bucuria compasiunii, bunătăţii şi generozităţii. Vreau să-şi aleagă singură luptele pe care vrea să le ducă, lupte în care să creadă şi pe care să le ducă frumos. Vreau să se bucure în fiecare clipă de locul unde se află. Vreau să simtă veselie şi frumuseţe în tot ce face. Vreau ca Ania să-şi coloreze singură lumea şi să decidă cum vrea să se comporte. Vreau ca Ania să nu se teamă de nimic, să găsească mereu resurse în ea. Vreau ca Ania să se iubească! Vreau ca Ania să fie atât de puternică încât să poată fi fericită!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
