Scris în 13 martie 2017

 

Nouă, primăvara ne-a vestit-o, o muscă. Neagră, lucioasă, bâzâitoare și cam slăbuță. Probabil, a fost o iarnă grea. Din lipsă de inspirație, am botezat-o Zuzi.

S-a trezit, într-o dimineață, de prin cine știe ce cotlon și a decis că bucătăria noastră e un loc numai bun de inspectat.

Ania a privit-o la început circumspect dar cu multă curiozitate. N-a trecut, însă, mult timp, până ce ele două au devenit prietene.

Avem jocurile noastre la care Zuzi participă cu mult entuziasm.

Mai întâi, zboară haotic prin bucătărie, izbindu-se de dulapuri pe traseu. Noi o urmăm alergând în același stil.

La un moment dat, hotărât (în ciuda insistențelor noastre), în totalitate de Zuzi, aceasta se așează brusc pe covor. Ei, atunci începe pânda. Cu mișcări studiate și împrumutate de la pisi, Ania se deplasează tiptil spre ea.

Cu siguranță, urmează strategia vulpii lui Exupery: îmblânzește și împrietenește.

Oricât de zăpăcită și tălâmbă pare musca noastră, reușește, de fiecare dată, să decoleze exact când mânuța Aniei e aproape să o atingă. Ceea ce, bineînțeles, are ca efect, un ropot de veselie ce inundă bucătăria și-o nouă urmărire plină de neprevăzut.

Când Zuzi reușește să se camufleze, cumva, în decor, mami este îndrumată de Ania s-o caute pe sub dulapuri, locul unde întotdeauna jucăriile Aniei găsesc refugiu, când ea are mai mare nevoie de ele.

Dacă se întâmplă (rar, ce-i drept) ca tricoul puiului de om să fie confundat cu un loc de repaos pentru Zuzi, are loc cea mai drăguță scenă: cu ochii strălucind de bucurie, cu trupușorul nemișcat îi aud, efectiv, sufletul Aniei râzând.

Până se dezmeticește Zuzi și-și reglează traiectoria, eu reușesc să fac o poză pentru amintirile mele, cu o fetiță care încerca, la un moment dat,  să îmblânzească o muscă.

Se prea poate ca Zuzi să atârne acum pe o bandă arămie și lipicioasă, agățată de becul din bucătărie, din motive de igienă.

Din fericire, noi iubim atât de mult aerul curat, oricât de rece ar fi,  încât nu ne ajunge doar cel ce trece prin geamul cu plasă. Așa că, suratele lui Zuzi ne pot vizita frecvent.

Mulțumesc, Zuzi, oriunde ai fi, că aduci atâta distracție în bucătăria noastră. Îmi pare rău că, de când m-am făcut mare, te-am considerat doar o insectă enervantă care mă deranjează de la citit.

Mulțumesc pentru că mi-ai reamintit  cât de mișto pot fi muștele!

Zuzelor, vă așteptăm cu drag la noi!

Sursa foto: www.clipartpanda.com, www.flickr.com

 

Vestitoarea primăverii
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.