Am să vă dau două vești foarte spectaculoase și șocante, dar nu prea știu cum să o fac, pentru că nu aș vrea să sperii sau să oripilez pe nimeni. Așa că le zic direct:

1.Copiii au exact aceleași drepturi de a-și proteja integritatea personală cum au și adulții.

2.Nu există copii răsfățați.

Dacă v-aș spune că asta am aflat din relația mea cu păpădia, probabil ați putea crede că sunt fie nebună, fie ruptă de realitatea cotidiană. De aceea, voi apela la ultimele descoperiri din domeniul psihologiei (care, apropo, este o știință adevărată și reală și care (descoperiri) nu prea mai bat cu ce am învățat eu) și la filozofia nordică spre care, de când am aflat că aceștia sunt pe primul loc în lume la învățământ (ce ne doare pe noi cel mai aspru), am început să fim nițeluș mai deschiși. Poate ar trebui să fim mai atenți și la cum au reușit nordicii să realizeze acest fapt.

1.Tot ce își doresc copiii mai mult pe lumea aceasta este să coopereze cu adulții, dumnezeii lor (părinți, familie). O vor face întotdeauna, chiar cu riscul de a se sacrifica pe ei, de a renunța la stima de sine, la integritatea personală, la demnitate și la respectul de sine. Cooperarea se desfășoară în două moduri: fie supunându-ni-se total și renunțând încet și complet la sine (așa numiții copii cuminți și ascultători), fie încercând să ne atragă atenția la suferința lor și la durerea pe care o au de dus în lupta pentru renunțarea la sinele ”rău” (așa numiții copii răi și obraznici, care, în final, se vor mula pe caracterizarea pe care o primesc de la dumnezeii lor). Copiii au exact aceleași drepturi de a-și proteja integritatea personală, ca și adulții. Ceea ce diferă esențial este responsabilitatea noastră ca acest lucru să se întâmple cu adevărat și îndatoririle pe care doar noi le avem în fața lor. Așa că, simt eu că ar cam fi cazul să încetăm în a fi atât de ipocriți și să terminăm odată cu propovăduirea dublelor standarde: eu am dreptul să-l fac pe tac-tu idiot, dar tu ești obraznic când utilizezi acest cuvânt, eu am dreptul să urlu la tine pentru că sunt adult dar ție își sunt interzise crizele de nervi că nu ești încă om, etc., etc., etc.

2.Copiii înțeleg iubirea în cinci moduri: timp petrecut împreună, mângâieri, încurajări, servicii și cadouri. Niciodată nu există prea multă iubire de oferit. Dincolo de aceasta, se pot întâmpla multe incongruențe. Poate că, uneori, chiar fără să vrei (manipularea se include aici), atentezi la integritatea puiului tău. Poate că, neștiind cum altfel să se exprime, copilul va riposta printr-un comportament alarmant. Sau, poate că, refuzi să-ți asumi responsabilități în privința copilului, deoarece, nu-i așa, ai de dus o viață complicată și ocupată de adult, determinându-l pe acesta să se lase copleșit de îndatoriri care nu-i revin lui, de drept. Ghici ce? În ambele cazuri, este vina ta, dar niciodată pentru că l-ai sufocat cu prea multă iubire ci, din contră, din cauză că nu ai știut cum să i-o arăți.

Întreaga responsabilitate a calității interacțiunilor cu copilul (fie că ești părinte, rudă sau educator) este în totalitate a adultului, niciodată a copilului.

Sper din suflet ca șocul și groaza acestor vești să se estompeze cât mai grabnic și să începem și noi să redevenim firești și umani, așa cum ne-am născut să fim, de fapt!

Sursa foto: hslda.ca

Vești alarmante pentru omenire!!!
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.