Recent s-a încheiat un reality show sportiv, desfășurat pe parcursul mai multor luni, care a înregistrat audiențe ridicate, un concurs între două echipe formate din personalități cunoscute și din sportivi fără un renume anume, ce a avut la final un singur câștigător.
Recunosc, m-a prins și pe mine acest show dinamic. Dornică să aflu mai mult, am intrat pe pagina oficială a acestuia de pe una dintre rețelele de socializare. Mare greșeală deoarece am plecat de acolo cu un gust amar.
Se pare că majoritatea celor care lăsau comentarii pe această pagină erau fani înrăiți ai echipei celor mai puțini faimoși. Ceea ce nu ar fi fost nicio problemă pentru că fiecare este liber să placă pe cine dorește și înțeleg nevoia de a te identifica cu cei ca tine, oameni obișnuiți. Ce m-a frapat însă a fost înverșunarea cu care își susțineau protejații, cu o pasiune dusă la extrem, ce depășește limitele bunului simț și ale obiectivității.
Erau prezente acolo o serie de înjurături (e drept că majoritatea erau însoțite și de grave greșeli gramaticale), jigniri, porecle denigratoare atașate adversarilor, un întreg fenomen de bullying adus la rang de artă și care lasă deoparte orice fărâmă de fair-play ar putea exista.
Dacă se trezea vreun amețit care să nu fie de acord cu ei, se năpusteau în gașcă asupra lui, uniți de un scop comun, încurajându-se și apreciindu-se reciproc și desființându-l imediat pe intrus.
Atunci când apele nu curgeau în direcția dorită de ei, apelau imediat la celebra teorie a conspirație: fie că producătorii sunt de vină, sau comentatorul, sau concurenții, sau țara în care trăim sau chiar Universul care are un dinte împotriva lor.
Ce m-a mirat cel mai tare a fost cum poate o situație total străină de tine să te implice în așa manieră încât să reacționezi de parcă cineva drag ție este bătut cu pietre pe nedrept în piața publică. De unde această pasiune intensă? E ca și cum ura a devenit peste noapte una dintre nevoile de bază ale omului ce se cere imediat satisfăcută, alături de nevoile de hrană, adăpost și securitate. De când avem această nevoie vitală de a urî?
Un studiu realizat de University of Southern California și publicat în luna mai a aceastui an, în Nature Human Behavior susține că postările de pe rețelele de socializare pot semnala dacă un protest va deveni violent. În același studiu se arată că oamenii sunt mai predispuși să apeleze la violență atunci când alții prezenți pe rețelele de socializare le susțin teoriile. Morteza Dehghany, cercetător la Brain and Creativity Institute din cadrul USC. declară că mișcările extreme pot apărea prin rețelele de socializare.
Efectul de turmă se pare că funcționează și în cazul nostru. Păcat doar că în loc să ne unim sub devizele altor valori, alegem ura pe care o lăsăm să preia controlul asupra vieții noastre, fără, probabil, să realizăm cât de puțin loc pentru iubire mai avem în noi.
Sursa foto: extractbest.com
