Ea este Ema. O broscuță țestoasă care ne-a fost parte din familie vreo două săptămâni. Blândă, blajină, așezată și care părea că duce în spate întreaga pace și armonie din Univers.
Am primit-o la Șoimuș, de la o vecină care o găsise pe lângă casa ei. Știindu-ne iubitori de animale și părinții unei păpădii care găsește bucurie în orice vietate, ne-a oferit-o cadou. Ania a îndrăgit-o la prima vedere și întreaga zi gravita în jurul ei.
Ema ne-a fost prezentată ca fiind o țestoasă de apă. Ni s-a spus să îi găsim un vas mare cu apă în care să o lăsăm și ne-a oferit la pachet și câțiva peștișori uscați ca hrană.
Norocul nostru a fost că am căutat informații suplimentare pe internet. Am aflat că este fetiță și, deși ne-a fost extrem de greu să stabilim ce rasă este (de stepă, rusească, bănățeană, grecească, hermanni, unele dintre ele poate că se suprapun ca denumiri), un lucru era cert: broscuța noastră era de uscat, așa că am început să o hrănim adecvat cu mere, prune, piersici, zmeură, mure, salată, varză, frunze de trifoi și de păpădie și să scoatem din start varianta de a încerca să o înecăm.
Și să nu credeți că ne-a fost ușor cu hrănitul. Noi suntem profani total în cunoștințe despre broscuțe țestoase așa că habar nu avem cât ar trebui să mănânce, cum mănâncă sau care este comportamentul ei în general. Așa că ne-am panicat, ca orice noi părinți, că nu mănâncă destul copilul, că ne moare de foame sau devine subnutrit.
Am vrut să o ducem la un medic veterinar care să evalueze starea ei de sănătate și să ne ofere niște sfaturi despre cum să o îngrijim însă am aflat că nimeni prea are expertiză pe acest teritoriu.
Noi însă nu ne-am lăsat. Printre informațiile culese de pe net, am citit și că este posibil ca broscuța noastră să fie o rasă protejată de lege. Cu atât mai mult acum, nu ne-am dorit nicio secundă să o punem cumva în pericol. Așa că am încercat să aflăm ce trebuie să facem în această situație. Ei bine, surpriză sau nu, nimeni nu știa ce e de făcut. Puteam să mergem la poliție să întrebăm însă cumva nu cred că ar fi putut fi eficienți, așa că, în loc să o lăsăm pe Ema să se piardă în vraful de dosare, am preferat să ne ocupăm chiar noi de organizarea drumului ei spre casă, întrucât noi eram deja atașați emoțional de ea.
În cercetările noastre care o priveau pe Ema, am discutat cu un domn biolog, care, printre alte informații utile, ne-a spus că pe Valea Cernei există Parcul Național Domogled care au în grijă cu succes și competență surori și prietene ale Emei. Așa că am încercat să luăm legătura cu reprezentații acestuia printr-un mail în care le-am prezentat și o poză (extrem de reușită) cu broscuța.
Au fost foarte receptivi, ne-au mulțumit pentru implicare și pentru că nu am ales să o creștem în condiții care nu îi sunt deloc favorabile și ne-au rugat să o mai ținem o săptămână până când un coleg de-al lor putea să se deplaseze spre noi ca să o ia în primire pe Ema.
Vă spun sincer, mi-era teamă să-i spun păpădiei că broscuța ei preferată urma să ne părăsească, știind cât este ea de atașată de animăluțele ei. Dar i-am explicat detaliat motivele pentru care trebuia să o dăm pe Ema celor care urmau să o ducă acasă și a fost extrem de entuziasmată de acest proces. În plus, am avut la dispoziție o săptămână ca să putem să ne luăm rămas bun de la Ema, așa cum se cuvine într-o familie adevărată.
Ema a fost o lecție minunată pentru noi. Acum este acasă la ea, printre suratele ei, primind atenția, îngrijirea și libertatea de care are nevoie. Înainte să plece, Ania a vrut să facă poze multe cu ea să o poarte astfel mereu în gând. La despărțire i-a promis solemn că o să-i fie dor de ea și că o s-o iubească. În timp ce mașina se îndepărta, i-a făcut pa-pa cu un zâmbet imens și luminos pe fățucă.
Cea mai importantă lecție a Emei pentru noi, lecție pe care am vrut să și-o însușească fetițul, a fost că atunci când iubești pe cineva cu adevărat, mai presus de dorințele tale stau bunăstarea și bucuria celuilalt. Se pare însă că Ania simțea deja acest adevăr, fără ajutorul nostru.
Drum bun, Ema! Să-ți fie bine și să aduci mereu minuni în jurul tău! Te îmbrățișează cu drag, părinții tăi temporari, Ania, Mădă și Florin!
Later edit: Internetul nu este întotdeauna cea mai sigură sursă de informații. Ema se pare că e băiețel. Reprezentanții Parcului Național Domogled au fost însă atât de drăguți încât să-i păstreze numele adaptat: acum îl cheamă Emanuel. Cel mai important lucru este însă că broscuțul a ajuns acasă la el și e tare bucuros și fericit acum! 🙂
