Ania învață destul de multe lucruri din desene animate. Cele mai noi achiziții m-au surprins într-o dimineață, când o priveam pe fetiț cum potrivește niște incastre geometrice și nedumerită, uitându-se în jur, mă întreabă:

-Mami, un’e-i triangle?             

Pe bune?! Am trecut direct peste triunghi și am ajuns la triangle?! Al doilea pumn în față l-am primit când potrivea square-ul iar la circle deja eram resemnată.

Pe Youtube se repetă, în principiu, cam același gen de filmulețe pe care le vizionezi regulat. Așa că am zis să măresc puțin universul animat al păpădiei și să ne facem din nou abonament la Netflix, care are o gamă variată de desene animate. Îl avusesem și mai demult, dar am renunțat la el pentru că îl mai foloseam doar pentru a privi Ania Masha și ursul pe care îl găseam deja și pe Youtube.

Entuziasmată, îi spun Aniei că am o surpriză pentru ea și că nu, nu este un ou Kinder (când aude surpriză, păpădia se gândește imediat la cea din fantasticul ou). Deschid Netflix-ul și-i arăt bogăția de personaje animate ce abundă din ecranul laptop-ului. Ania țipă de bucurie și-mi cere imediat să pornesc aventurile poneilor magici. După două minute se plictisește:

-Nu, mami, ’napoi!

Revin la meniul desenelor animate și trecem, preț de tot câteva minute prin Pepa Pig, Supermonstruleții, Robomobilul Poli, Căpșunica și Ursul Bernard.

-Nu, mami, nu! Lasă! Alată Ania!

Și cu aceste cuvinte, se suie pe masă și-și sprijină degețelul pe ecranul laptop-ului, în bara de favorite, exact pe icoana Youtube-ului. Mda, cam atât și cu noua noastră aventură prin Netflix.

Așa este și în viață. Uneori chiar nu contează câte variante strălucitoare și fantasmagorice ți se oferă, pentru că tu o vei alege tot pe cea care ți-e ție mai aproape de suflet. Înțelept fetiț mai am și eu!

Sursa foto: http://kidsumers.ca

 

 

Un periplu prin desene animate netflixice
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *