Din fericire, sentimente de gelozie nu am prea experimentat la viața mea. Poate pentru că sunt sigură pe mine, poate pentru că sunt sigură pe partener sau poate pentru că, dacă au apărut situațiile care le crează, simțeam că nu pierd nimic valoros, de fapt.

Ania merge în parc cu bunicii materni, Auri și Dorin. O aștept în curte. Fuge spre brațele mele veselă, ca de fiecare dată și începe să-mi turuie ca o vrăbiuță tot ce a impresionat-o acolo. E secondată în fundal de Auri care îmi completează acolo unde lipsesc detalii importante. Aud deodată ca prin vis:

-Și Ania s-a dus la mămica fetiței, a îmbrățișat-o de după gât și i-a dat o pupă!

Whaaat???? Ce este acest monstru verde care-mi roade sufletul?? Cum adică a pupat o altă mămică decât pe mine??? O exista cumva gelozie de mămică? Și ce-i cu apucăturile astea pe puica mea? Ce, eu umblu hai-hui prin lume să pup fetițe care nu sunt ale mele???

Profesia din mine îmi spune că acei copii care nu primesc afecțiune suficientă acasă o cer de la străini. Ei bine, profesia asta știe prea bine câtă afecțiune primește păpădia de la mine, tăticul ei, bunici, mătuși, unchi, verișori și prieteni, știe că deseori trebuie să ne tempereze cu drăgălitul de care nu are întotdeuna chef, știe că mămica ei lasă orice ar face dacă fetițul dorește atunci un pupic și o îmbrățișare. Atunci, de unde acest eveniment neprevăzut?

Dorin trece pe lângă noi și mai învârte puțin cuțitul în rană:

-Ai crescut o fetiță extraordinar de sociabilă! Tuturor le e drag de ea!

Știam eu că nu trebuia să o las să plece deloc de lângă mine până nu împlinește 20 de ani, minim!

Suflu puțin spre norii care mi s-au adunat deasupra și o rază de soare se abate asupra mea. Testez apele:

-Și mămica asta de care tot povestiți (mama mă privește mirată pentru că nu mai adăugase nimic despre ea), era cumva zâmbitoare?

-Da.

-Aha!

-Și se juca cumva cu fetele?

-Da!

Aha!

-Și părea de treabă?

-Da. 

-Aha! Ai făcut cumva poze cu ea? Dă-mi să văd!

Mă uit la mămica tânără și frumoasă care stă cocoțată într-o căsuță de copii din parc, aplecată cu tot corpul spre puii de om, cu un zâmbet larg cât China pe fața ei veselă. Mă liniștesc brusc. Fetița mea simte oamenii frumoși și-i răsplătește așa cum o facem și noi acasă, așa cum a învățat în familie. Sunt tare mândră de ea că e deschisă și extrovertă și sociabilă și veselă, sunt mândră de mine că îi ofer totul meu și mai ales, că am puterea să o las să zboare, încet-încet, dincolo de cuib și sunt extrem de recunoascătoare că există mămici zâmbărețe care se joacă frumos cu puiul meu. Asta îmi dă speranță că împreună vom crește adulți adaptați, echilibrați și fericiți.

Cu toate aceste sentimente frumoase în suflet, i-am mai dat încă 50 de pupici în plus păpădiei, doar așa, ca să fiu sigură că îi vor ajunge data viitoare când mai merge în parc fără mine!

Sursa foto: lightbulbblonde.wordpress.com

 

 

Un nou sentiment, gelozie de mămică
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.