Nu mi-am proiectat niciodată rezoluții pentru anul nou. Știu că foarte multe dintre ele nu vor fi duse la bun sfârșit, dintr-un motiv întemeiat: o schimbare nu survine dependent de un anumit moment în timp ci ea are nevoie să fie clădită pe o serie de convingeri, de experiențe, de trăiri interioare, are, în general, nevoie de un anumit timp în care să se coacă. Startul este important, într-adevăr, el poate fi accelerat de o anumită situație, dar acel angajament de a acționa este decis mai mult de factori psihologici decât temporali.
Cu toate acestea, deși fără rezoluții de revelion și fără să fi avut măcar un gând concret în acest sens, în doi ani m-am surprins că am început schimbări importante pentru viața mea, încă din primele zile ale lui ianuarie. Primul a fost 2018, când mi-am schimbat stilul de viață în privința alimentației și sportului, rezoluție pe care o mențin și astăzi, cu același elan, entuziasm și determinare, iar al doilea în 2021.
Știu că mulți dintre noi suntem nemulțumiți de societatea românească de astăzi, de oamenii cu care interacționăm, de conducători, șefi, oameni politici, de prietenii falși, de răutate, prostie, incompetență, nesimțire. Dar foarte puțini facem ceva în acest sens, puțini căutăm o soluție care să ne liniștească în afară de o convingere naivă că putem schimba lumea peste noapte și de a ne plânge necontenit de tot și de toate.
Cu ceva timp în urmă, eu am decis să limitez contactele sociale la acelea de care mă simt stimulată. Da, suntem ființe sociale, avem nevoie de oameni în jurul nostru, însă nu cantitatea este importantă și nici compromisul nu este o soluție. Poate că mă văd mai rar cu oamenii cu care rezonez, poate că sunt mai îndepărtați geografic de mine, poate că ne folosim mai des de tehnologie în comunicare, dar aș prefera oricând să citesc o carte, un articol, să văd un interviu ale unor persoane pe care le admir decât să dezbat la o cafea de ce este importantă maturitatea psihică și emoțională în actul sexual, cu cineva care are doar convingeri proprii, rigiditate a gândirii, lipsa argumentelor logice și niciun interes în a afla părerea avizată a specialișilor.
Vorbeam deunăzi despre etapizarea lui Kohlberg în ceea ce privește dezvoltarea judecății morale și, potrivit contextului, am evitat detaliile în privința ultimului nivel descris de psihologul american, cel post-convențional. Am să o fac acum. Cunoscut și ca nivelul principal, acesta descrie indivizii ca fiind entități separate de societate, care își ridică propria lor evaluare morală a unei situații, cu o perspectivă care poate avea prioritate față de vederile societății, motiv pentru care să nu se supună normelor care vin în contradicție cu propriile lor principii. Dar atenție mare, deși poate fi confundat acest comportament cu cel din nivelul pre-convențional, prezent atât de des printre noi, există o diferență esențială și remarcabilă în subiectul care nu se mai referă aici la persoana proprie, egoism, viziune tunelară ci la binele suprem, la empatie, la ceilalți, la bunăstarea generală dincolo de sine, de propriul ego.
Eu nu mă încadrez la acest nivel, încă sau poate niciodată, conform unor teoreticieni care afirmă că mulți oameni nu pot atinge vreodată acest nivel de abstractizare a raționamentului moral. Dar cel puțin, am descoperit, după lungi introspecții, că spre asta îmi doresc să tind. Iar pentru mine, această dorință este mulțumitoare și suficient de motivantă.
Și ajungem astfel în ianuarie al lui 2021 când am realizat subit că mi-am găsit oamenii care cred în aceleași valori ca și mine, oameni frumoși, deschiși, curajoși, liberi, inteligenți, veseli, creativi, mai înțelepți, mai experimentați și mai evoluați decât mine, oameni care mă pot motiva și ajuta să cresc, oameni cu care îmi doresc mult să interacționez. Așa m-am înscris eu ca voluntar la Greenpeace.
Nu sunt doar o organizație care luptă împotriva poluării, a schimbărilor climatice, pentru mediu și salvarea planetei. Sunt atât de mult mai mult de-atât. Experiența cu ei pentru înscrierea mea ca voluntar a fost confirmarea că găsisem ce nu știam exact că asta căutam.
Motivul principal pentru care răspunsul a fost Greenpeace, este unul egoist, recunosc, (am spus deja că nu am ajuns încă acolo) și are aproape șase ani deja. De când s-a născut am început eu să fiu preocupată de mediu și de planeta pe care trebuie să o las moștenire păpădiei, dar acum sper să învăț cum să fac asta la un nivel mult mai ridicat.
Pentru cei care se întreabă dacă mă vor vedea de-acum cățărată pe macarale sau legată cu lanțuri de un copac, le răspund că, deși mi-aș dori să simt acea pasiune mistuitoare de activist poate vreodată, Greenpeace este o organizație atât de vastă, atât de bine structurată și impresionantă încât oricine își poate găsi rostul aici, atâta vreme cât împărtășește aceleași valori și principii. Dincolo de fața aceea curajoasă, îndrăzneață și șocantă uneori, stau mii de oameni, ore de cercetare, de analiză, de căutare de soluții, de programare, de sfătuire, de pregătire, de comunicare, de resurse. Și dacă mai vreți un plus, odată ajunși aici nu aveți nicio șansă să dați peste vreun politician sau peste vreun partid politic afiliat. Na de-aici reușită!
Pentru mine, începutul ca voluntar la Greenpeace înseamnă că am încetat din a mă plânge și am trecut la acțiune, înseamnă implicare, ieșirea din pasivitate, din a aștepta ca lucrurile să se întâmple în favoarea mea, înseamnă că, în loc să depistez probleme și atât, acum fac parte și sunt în căutarea soluțiilor.
Prima tresărire verde a sufletului am avut-o pe când îi povesteam Aniei ce intenționez să fac și ce înseamnă mai exact Greenpeace. Îmi spune apoi cu ochișorii mari și impresionați:
-Mami, dar te rog să nu uiți, dacă va trebui să mergi vreodată undeva ca să salvezi animale, să mă iei și pe mine neapărat!
Asta e tot ce am avut nevoie să aud!
Sursa foto: https://www.greenpoints.ro/
