Din cauza poziției incorecte de somn (prefer să dorm pe burtă), a certitudinii că păpădia mea nu va fi niciodată prea mare să fie ținută și purtată în brațe atunci când își dorește, a statului prea mult pe scaun, scriind în fața laptopului, a statului prea mult în picioare, aplecată peste oale și legume colorate, a statului în tot felul de poziții yoghine atunci când jocul fetițului mă îndrumă pe această cale, de ceva vreme, eu sunt însoțită constant de o drăgălașă durere de spate, doar rareori acută, cel mai adesea prezentă, redusă dar enervantă. M-am obișnuit cu ea și încep să cred că i-aș simți lipsa dacă ar dispărea brusc din viața mea, pentru că altfel, probabil, aș face demersuri în acest sens (adică nu e ca și cum nu aș avea doi medici în familie specializați în vindecarea ei).
Există, bineînțeles și varianta masajului terapeutic, însă și aici am o problemă. Eu nu prea am răbdare să stau pur și simplu decât atunci când mă uit la filme sau citesc o carte. Probabil sunt printre puținele viețuitoare de pe planetă care găsește baia relaxantă total enervantă, inutilă și stupidă: după 30 de secunde cufundată în apă încep să mă întreb ”ok, și acum ce se presupune că ar trebui să fac, să zac aici inertă și să mă simt bine?”. Invariabil, aleg varianta dușului rapid și eficient. În cazul masajului am aceeași problemă: nu mai bine mă uitam eu la un film în acest timp prețios de care dispun?
Din fericire, Ania îmi vine în ajutor cu o soluție salvatoare: când stăm în pat și așteptăm somnul să vină, îmi aplică ea un masaj în coaste pe care să-l țin minte. La început discret, acesta crește în intensitate cu fiecare inacțiune a mea: pac un cot în zona lombară, buf un genunchi în cea cervicală, zbang un junghi în coasta stângă și, la final, ca să mă amețească puțin, bang și-un croșeu în rinichi. Ați putea crede că această experiență este una iritantă și incomodă dar, adevărul este că face minuni la durerea mea de spate. Tot ce-i transmit mental puiului meu este: da, da, da, așaaaa, acoloo, daaa, mai tare, insistă în zona aceea, așaaaaaa!!! Poate oi fi nițel masochistă sau poate că păpădia mea are abilități genetice de kinetoterapeut, nu știu motivul însă acest masaj e pentru mine ca o adiere într-o zi toridă.
Deocamdată, am decis că acesta este singurul tratament pe care îl accept cu plăcere și ușurință. Până la urmă, trăiesc și eu de ceva ani buni în această țară așa că de ce nu aș funcționa și eu pe aceleași principii care ne caracterizează: decât să repari, nu mai bine peticești pe ici pe colo și-ți vezi înainte de treabă?!
Sursa foto: http://medicalrepublic.com.au
