Îmi imaginez un film de acţiune cu un erou care salvează lumea de un dezastru mondial ce e pe cale să se-ntâmple, în timp ce este urmărit de răufăcătorii care încearcă să-l oprească. Gloanţele zboară vâjâind pe lângă el, bombe explodează la tot pasul, focul mistuie împrejurimile, însă absolut nimic nu-l perturbă pe eroul nostru. Merge hotărât şi netulburat înainte, neclintit şi puternic, chiar cu un început de zâmbet în colţul gurii. Nu vorbeşte încontinuu, ba din contră, este tăcut ori spune ceva încurajator sau memorabil, pe cel mai calm ton posibil: Let’s do this! The world will be saved! I got this! Hasta la vista, baby! Nu-l vezi aruncându-se în genunchi, începând să plângă în hohote şi implorând cerul să-l salveze, nu-l vezi înjurând duşmanii sau ţipând pe un ton piţigăiat: Linişteeee!!! Să nu mai aud un sunet!, nu-l vezi fugind în camera lui şi trântind uşa în urmă, nu-l vezi făcând mișto de oamenii speriați care fug care încotro. Întregul lui limbaj mimico-gestual şi corporal sugerează calm, stăpânire de sine, putere, încredere, curaj, speranţă.
Atunci când sunt extrem de obosită, nervoasă, iritată, supărată şi când Ania ameninţă exact în acel moment că o criză de furie se va abate asupra noastră, îmi imaginez că mă transform în eroul din acel film de acţiune. Voi fi stăpână pe mine, calmă, puternică şi o voi ajuta pe fetiţ să depăşească cu bine acel moment. Păpădia are nevoie atunci mai mult ca oricând de o mamă care să nu se sperie sau să se înfurie de orice ar aduce criza de furie. Are nevoie de o mamă puternică, stăpână pe ea, care să-i arate iubire şi care să o îndrume curajoasă spre ieşirea din acel tumult de emoţii. Are nevoie de cineva care să-i insufle că ştie ce face şi care să-i ofere siguranţa că orice s-ar întâmpla, e acolo să o ajute.
Filmul pe care vreau ca Ania să-l vadă în acele momente este unul cu eroi, nu o comedie cu un personaj ridicol ce țipă ca descreieratul, plânge mai tare ca puiul ori se ascunde sub masă. Atunci când apele sunt liniștite, tuturor le place să râdă cu Benny Hill dar când au nevoie de ajutor vor prefera întotdeauna eroul care este stăpân pe situație.
Janet Lansbury spune în cartea ei ”Nu există copii răi” că în astfel de situații ei îi place să se imagineze în chip de director general care își îndrumă angajații. Mda, probabil așa s-o întâmpla în țara ei, dar pe la noi, directorii generali au tendința uneori să țipe mai abitir ca un părinte depășit de criza de furie a puiului. Așa că eu rămân la eroul meu.
Cum tot sunt eu pasionată de film, uite că am găsit o modalitate perfectă să joc într-unul propriu. Sunt norocoasă! Unde mai pui și că în rolul co-starului meu se află cea mai iubită ființă dintre pământeni!
Șiiiiii……motor!
Sursa foto: https://searchengineland.com
