Parcă simțind că e toamnă și că, în curând, ieșirile noastre în curte, prin preajma lor, vor fi tot mai rare și mai reduse ca timp, cățeii noștri profită de orice clipă petrecem împreună. 

Despre relația păpădiei cu fiecare dintre ei am mai povestit dar o fac din nou acum.

Cu Masha e o relație de love/hate, când se iubesc la nebunie, când se ceartă și se hârjonesc ca frații.

Cu Lulu e o relație de ignorare reciprocă Ania negăsind-o suficient de implicată în provocările pe care ea i le propune, Lulu evitând cu teamă dar diplomat, un fetiț gălăgios și prea imprevizibil pentru siguranța ei.

Pe Enzo Ania îl iubește tare dar diferit față de partenera ei de joacă, e o iubire protectivă cumva. Îi ține umbrela deasupra capului atunci când plouă, evită să-l stropească și pe el cu pistolul cu apă pentru că știe că nu-i place, este singurul căruia îi permite să se odihnească în mijlocul traseului pe care îl sapă ea zilnic în curte cu motorul ei verde, ocolindu-l grijulie, îl acoperă cu pătura într-o zi toridă de vară ca nu cumva să răcească.

Însă nici marele blând nu se lasă mai prejos în a-și demonstra iubirea pentru puică. 

O ascultă cuminte când îl trimite la locul lui în cușcă, deși este cu vreo 60 de kilograme mai mare decât ea. 

Stau cu tati în grădină, Ania și cățelușii. Enzo e așezat dar ține capul sus, atent la joaca ce se desfășoară netulburată în jurul lui. Păpădia decide să se urce pe el și să-l călărească. Stă neclintit, să nu cumva să provoace vreun accident. Ania coboară și se așează în fund lângă el. Enzo își lasă capul în poala ei, închide ochișorii și se lasă mângâiat și dezmierdat de puica noastră afectuoasă.

Enzo, din nou în poziția lui: așezat dar atent în jur. Ania târăște toboganul ei portocaliu și-l împinge până în botul lătrătorului, poziționându-l strategic între lăbuțele lui depărtate. Începe apoi să le dea drumul pe tobogan cățelușilor ei din Patrulă care alunecă vertiginos spre boticul lui Enzo. Acesta tresare când Chase sau Marshall îi lovesc lăbuțele, însă nu se mișcă deloc, acceptând tacit această joacă ce, cu siguranță, nu îl distrează foarte tare. După ce cursa ia sfârșit, puica îl recompensează cu o serie de mângâieri la care Enzo închide recunoscător ochișorii.

Poate sunt subiectivă cu cățelul pe care-l iubesc cum n-am să mai pot iubi un altul, poate i-am transmis și păpădiei aceste sentimente, dar cu siguranță marele blând are un fel aparte de a se face iubit printre cei ai lui!

 

Un Enzo între cățeii noștri iubiți
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.