Ania are vreo 200 de nume de alint, în funcție de spontaneitatea și emoția momentului. Cele mai cunoscute sunt păpădia, soarele meu, puica, fetiț, sufletul meu sau iubirea mea. De asemenea, Ania se mai identifică și prin ”eu sunt Aniuța ta, mami!”.

Dar pe lângă acestea, ea mai poate fi chemată și gogoșica, sărmăluța, piersicuța, porcușorul, furnicuța, buburuza, țonțonica, suflețica, puiuțica, botoșica și în multe alte feluri.

Cel mai nou nume de alint achiziționat, cârnăciorul, are însă și o poveste în spate.

Noaptea, Ania doarme, de obicei, doar cu mine. Adormim toți trei în pat, dar domnul tătic se refugiază peste noapte în cealaltă cameră, așa că prezența mea în visele ei este permanentă și de nelipsit, se pare. Somnul nostru este suflet în suflet, lipite una de cealaltă și la propriu, și la figurat. Deși este o noutate pentru mine această poziție de somn, m-am obișnuit cu ea.

Probleme am însă în acapararea teritoriului numit pat. În fiecare seară, pornesc cu o rezervă generoasă de spațiu, așezându-ne amândouă în mijlocul patului. Cumva însă, peste noapte, puica reușește să-și mărească rezerva în timp ce o micșorează pe a mea. Acest fapt este total observabil în serile când nu adorm odată cu ea. Îmi pornesc laptopul în timp ce-i simt respirația pe mâna mea. Mi se încălzește un picior prea tare, dau să-l descopăr și, în secunda imediat următoare, fetițul a umplut instant spațiul gol eliberat de mine. Îmi amorțește mână, o ridic ca s-o mișc nițeluș, și observ că nu mai are loc unde să se așeze înapoi. Mă ridic să beau apă, când mă întorc, Ania tronează pe întreg locul meu.

Și nu e o mișcare unidirecțională. Mă așez în partea goală și imensă de pat, mă lăfăi acolo preț de câteva minute, doar până când, prin somn, păpădia realizează că am schimbat macazul și reîncepe atacul de ocupare a teritoriului ce mă înconjoară. Întocmai ca un cârnăcior care se rostogolește perpelindu-se pe grătar, îmbiat de mirosul dulce pe care numai o mami poate să-l aibă.

Sursa foto: mom.me

Un cârnăcior nou sosit printre nume de alint
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.