Conflictele sunt benefice pentru evoluția noastră. Din ele se nasc idei mărețe, se clarifică emoții, atitudini, comportamente. Conflictele ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi, pe ceilalți și lumea în care trăim. Contează însă foarte mult cum reacționăm în fața unui conflict.
Înțeleg descărcarea momentană pe care o obții cu o înjurătură sănătoasă. Recunosc, le mai folosesc și eu pe câte un colț de masă care s-a lungit intenționat exact când treceam eu pe acolo, pe câte-o jucărie ascuțită care aștepta de câteva ore cumințică să mă înțepe în talpă sau pe vreo ușă de dulap care se deschide în surdină ca să mă amețească bine cu o lovitură în cap, taman când mă ridicam eu de sub pat cu șoseta pierdută. E clar, obiectele din jur au unele zile când se străduiesc din răsputeri să-mi facă de petrecanie.
Dar nu înțeleg înjurăturile (sau jignirile) adresate oamenilor. Nu îi prea poți explica unui scaun că te-a rănit și nu-l poți ruga, data viitoare când te vede distrasă și obosită, să se mute singurel câțiva centimetri mai în dreapta. Însă poți discuta folosind argumente logice cu semenii tăi și mai mult decât atât, ființă cugetătoare fiind, poți înțelege răul gratuit pe care îl provoci celor din jur.
Înjurăturile ne ajută să ne descărcăm emoțional pe moment. De cele mai multe ori sunt spontane și apar ca un automatism dobândit social. Sunt o metodă de a ne proteja psihicul încercând să returnăm universului durerea pe care o simțim sub o formă sau alta. Nu sunt însă niciodată o modalitate de a rezolva un conflict eficient, cu efecte de durată pentru noi și pentru cei din jur.
Conștientizând acest fapt cred că ar trebui să fim puțintel mai puternici în fața unei înjurături care ne este adresată. Nu poți accepta ca altcineva să te trateze altfel decât oricare dintre noi merită să fie tratat, nu poți accepta lipsa de respect ce ți se cuvine, dar poți atenua puțin sentimentul de înjosire, învinuire, suferință. Nu totul trebuie să fie luat personal și internalizat. Nu ceilalți dictează cine ești tu! Poți dovedi că ești mai puternic psihic atunci când nu-ți pierzi controlul, nu te recunoști învins și încerci să rezolvi conflictul folosindu-te de mijloacele specific umane ca rațiunea,logica, argumentarea.
Mie mi se par cam amuzanți cei ce își pierd controlul și recurg la injurii. Dacă reușești să te detașezi puțin de intensitatea emoțională a momentului, probabil vei realiza cât de stupide sunt înjurăturile. Niște formule standard, tipice, moștenire de la strămoși, adesea cu referire la neamuri sau organe genitale care ar trebui să fie ofensatoare pentru noi. Cred că mai degrabă ar trebui să ne simțim insultați de lipsa de creativitate. Serios? Doar atât merit? Adică mă așteptam să stârnesc ceva mai mult în tine, speram să găsești universuri noi, nedescoperite încă, spre care să mă direcționezi.
Susții că sunt prost, idiot, tâmpit, dobitoc? Mi-ar plăcea, într-un fel, ca vorbele tale să capete valoare de adevăr și, după ce îți trece furia, să-mi spui și că sunt bogat, fermecător și voi trăi o mie de ani sănătos.
Cuvintele au doar valoarea pe care o permitem noi să o aibă. Nu e tocmai drăguț să fii insultat dar ai întotdeauna la îndemână două variante ajutătoare: pleacă sau fii mai stăpân pe tine decât cel din fața ta!
Sursa foto: www.stylist.co.uk
